Feli a născut în urmă cu șase luni o fetiță perfect sănătoasă care i-a schimbat complet viața. Artista este foarte fericită și este fascinată de fiica ei, Nora Luna. Feli a postat o imagine emoționantă alături de fiica ei.
Nora Luna crește văzând cu ochii, iar micuța a împlinit 6 luni de când a venit pe lume. Fetița este motivul pentru care Feli zâmbește în fiecare zi și pentru care simte mai mult decât s-ar putea explica în cuvinte. Artista a compus câteva versuri pentru fiica ei, care exprimă tot ceea ce simte pentru ea.
‘Nora mea, Lunita mea
Spune-mi cata bucurie
Ai de gand sa mai aduci?
Sute? Mii? Hai, spune-mi mie!
Spune-mi mami, cum tot faci?
Caci cu ochii aia buni,
Iti imparti cu noi iubirea
De vreo 6 luni!
Spune, mami, cum ne vezi?
Tu, cu zambet cu gropita?
Stralucesti atat de tare
Printre pomi si frunze verzi!
Ca esti RAZA peste toate,
Tu, cea mai dulce fetita,
Luminezi planeta-ntreaga!
Te iubim de nu te vezi!’, a scris Feli pe una dintre rețelele de socializare.
Își dorește să înfieze un copil
Într-un interviu pentru Antena Stars, artista a povestit că își dorește enorm ca ea și partenerul ei de viață, Cătălin să aibă un al doilea copil… Unul adoptat. După cum afirmă, încă nu au stabilit momentul în care se va produce evenimentul, însă cel de-al doilea copil va fi primit cu brațele deschise de către proaspăta familie. Artista, care este destul de discretă în privința vieții personale, nu a dat prea multe detalii despre asta, însă a spus doar că are niște planuri extraordinare pentru anul 2019. „Ştiu că o să am un al doilea (n.red. copil)! Şi da, îmi doresc foarte mult să înfiem un copil, dar toate la momentul potrivit. Am nişte planuri extraordinare pentru anul acesta şi Doamne ajută în toamnă să vă surprind şi să vedeţi o Feli cum nu credeaţi vreodată că o să vedeţi şi o să auziţi’, a mărturisit artista pentru Antena Stars.
Acum, fie este vorba despre planurile profesionale – și vom avea parte de o Feli „reinventată’, fie artista și partenerul ei și-au propus să înfieze un copil chiar anul acesta, suntem convinși că Feli va reuși să ne surprindă, cum a făcut-o, de altfel, de fiecare dată.
FOTO: Instagram