Express yourself, dar nici chiar așa!

 Oana Pantazi
.

Deși trăim o perioadă în care orice este permis în modă, alegerile vestimentare ale vedetelor sunt mai comentate ca oricând. La prima vedere, revistele de modă sau blogurile de fashion par să încurajeze experimentele și să acrediteze ideea că stilul personal, acela nesupus regulilor, este cartea câștigătoare. În toată această goană nebună după adunat cât mai multe like-uri, încercările de a fi originali ale unora devin ridicole, fiind duse mult prea departe, într-o zonă artistico-delirantă, considerată cool doar de câteva micro-influencerițe. În rest, toată suflarea femeiască și bărbătească e de acord că un decolteu este și va rămâne mai sexy decât o cămașă cu manșete până la genunchi.

Îmi spunea de curând un editor de modă că „nu mai e cool să fii sexy. Cum ar veni, „sexy nu-i destul, fii cool! Obsesia acestui „cool cu orice preț se manifestă și pe invitațiile la evenimentele mondene, unde în dreptul termenului dress code vezi cele mai halucinante invenții. Dar ce credeți? Am căzut și noi pradă acestei tentații și am organizat două evenimente la care am creat două concepte atât de simpatice de dress code, încât noi însene le-am căzut victime, chinuindu-ne să le respectăm! Hahaha! Ceva mai comic nu există, nu-i așa? În plus, mulți dintre invitați, nume celebre, nu le menționăm aici, ne-au sunat să ne întrebe cu ce să se îmbrace. Această panică se creează adesea printre vedete înainte de un eveniment important, iar stiliștii vin și le liniștesc în cor cu textul „express yourself, pentru ca tot ei, cinci minute mai târziu, să taxeze alegerile bietelor victime. Dacă regula „greșesc, deci exist ar funcționa și pe covorul roșu, multe celebrități ar putea dormi liniștite noaptea.

Am vorbit despre toate aceste lucruri, despre dress code-uri, despre tendințe, despre ce să cumpărăm și mai ales ce să nu cumpărăm de la reduceri cu Ovidiu Buta, cel mai cool și smart stilist și critic de modă de la noi și, cu voia lui, prietenul meu. Interviul integral cu el îl puteți vedea și pe viva.ro, dar și pe contul de facebook Revista Viva, la secțiunea video. În plus, dacă aveți chef să disecați ținutele de red carpet din sezonul acesta, petrecerile mondene ale iernii sunt prezentate pe larg în paginile revistei și pe site-ul nostru. Comentați și nu uitați: prima regulă în modă e să nu respecți nicio regulă!

Luana Dăneț

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton