După o pauză de patru ani, Oana Mareș revine în televiziune și în viața publică. Vedeta ne-a povestit cu ce s-a ocupat în ultimii ani, cum se menține în formă, la ce proceduri estetice a apelat și cum a depășit problemele sentimentale.
Te-ai întors în televiziune după o pauză de patru ani. Ce te-a determinat să revii?
Nu cred că ieși sau intri în televiziune vreodată. Priceperea și pasiunea pentru acest domeniu nu-ți pot fi luate de nimeni, nu le poți pune pe pauză. Pur și simplu, este necesar să existe conjunctura favorabilă pentru a te desfășura. Acum există! Locul potrivit: Televiziunea Română, echipa potrivită: profesioniști desăvârșiți cu care am lucrat mulți ani și oameni pe care îi admir de multă vreme și în care am cea mai mare încredere, iar proiectul potrivit: Oanapp, Aplicație de viață! Începe de pe 15 aprilie, la ora 15:00, la TVR2.
Câțiva ani, televiziunea nu a mai fost, totuși, o prioritate pentru tine. Cu ce te-ai ocupat în tot acest timp?
În primii ani ai lui Nicolai, mi-am dorit foarte mult să am mobilitate, să pot fi lângă el cât mai mult. Astfel că am ales câteva colaborări, dar nu am mai avut timp și energie pentru un proiect amplu, al meu. Iată că acum a sosit momentul și locul potrivit! Parte mare din energia mea creativă în acești ani s-a dus și către zona în care m-a introdus Dragoș: design interior și producția de mobilier personalizat. Am învățat câte ceva legat de acest domeniu și am dezvoltat divizia de mobilier pentru copii: Homeworks. Am ceva proiecte cu care mă mândresc, clienți mulțumiți, care ne recomandă și revin. Voi fi mereu alturi de Dragoș în business-ul familiei. Îmi place! Iar el, ca designer, mă ajută și în domeniul meu!
Cum arată viața ta de familie, cu un soț om de afaceri și cu un băiețel care împlinește anul acesta șapte ani?
Copilul este centrul universului nostru și ne bucurăm de el în fiecare moment. Dragoș este un tată foarte tandru și îmi place să-l privesc atunci când este cu Nicolai. Au o relație minunată! Ne bucurăm de ceea ce construim, de prietenii noștri, de seri cu chicoteli și joacă, de primul dinte căzut, de prima zi de școală. Ne bucurăm de viață, în plină normalitate.
Cum te menții în formă, de ce reguli ții cont?
Sport (fitness și pilates) și alimentație bazată pe proteine și legume. Îmi satisfac pofta de dulce dimineață și am renunțat complet la lactate.
Ai declarat pentru ‘Xtra Night Show’ acum ceva vreme că ți-ai făcut intervenții estetice. Care e intervenția pe care ți-o dorești și nu ai făcut-o încă?
Nu-mi doresc nicio intervenție. Apelez la procedurile care mă ajută să estompez ridurile, să recapt volum, acolo unde se pierde cu timpul, dar nu am modificat niciodată nimic. Încerc să îmbătrânesc cu frâna de mână trasă!
Soțul tău ce părere are de intervențiile estetice? Te consulți cu el înainte de a face schimbări de ordin fizic?
Este relaxat având în vedere că nu fac schimbări. Trăsăturile sunt aceleași dintotdeauna. Dacă voi simți nevoia să fac modificări care să-mi schimbe fizionomia, cu siguranță voi ține cont și de părerea lui. Dar, vorba cântecului: ‘el mă vede mai frumoasă decât știu eu’, iar asta mă face să mă simt bine cu mine!
Până să te așezi la casa ta, ai fost o femeie dorită, curtată, da ai avut și tu probleme în dragoste. Care a fost cea mai importantă lecție învățată din decepții sentimentale?
Am învățat că cea mai importantă persoană sunt chiar eu și că ar trebui să mă pun pe primul loc. Atunci când mediul în care trăiești îți afectează încrederea, dar mai ales sănătatea psihică și fizică, nu insista! Nu am trăit decepții sentimentale, am trăit dezamăgirea că nu pot construi așa cum mi-aș fi dorit să o fac. Că nu se întâmplau lucrurile așa cum le visam. Și am defectul ăsta, numit încăpățânare, nu mă las ușor, deși uneori e bine să lași și să fii bine, cu tine, în primul rând.
Ai păstrat relații de prietenie cu foștii parteneri? În ce relații ai rămas cu fostul soț, Augustin Viziru?
Avem un singur tip de relație: de foști soți care se respectă și se ajută dacă este cazul.
Foto: PR