A 62-a ediție a Eurovision începe astăzi la Kiev, în Ukraina, și pentru titlu se vor lupta 42 de țări, printre care se află și România. Vestea bună pentru noi este că, la ceremonia de deschidere, pe covorul roșu, melodia noastră, Yodel It!, a fost cea mai fredonată de fani, deci avem șanse la trofeu.
În această seară, începe competiția Eurovision, iar în prima semifinală se vor duela 18 țări, pentru un loc în finala din 13 mai. Anul acesta, România este reprezentată la Eurovision de Ilinca și Alex Florea, iar piesa interpretată de ei este cotată cu șansa a șasea la casele de pariuri, ceea ce ne dă mari speranțe în privința ocupării unui loc pe podium, cu atât mai mult cu cât melodia interpretată de cei doi este extrem de populară și are deja fani prin toate colțurile lumii.
De altfel, delegația României a făcut furori la ceremonia de deschidere a Eurovision, eveniment ce a început cu defilarea pe covorul roșu a delegațiilor țărilor participante și s-a încheiat cu o petrecere fabuloasă la Euroclub, la care au participat reprezentanții celor 42 de țări prezente în competiție. Delegația României a fost oprită de nenumărate ori din la defilarea pe covorul roșu, care măsura nu mai puțin de 265 de metri, pentru a acorda interviuri și autografe. Cu toții au fost surprinși de numărul mare de fani care și-a arătat simpatia față de Yodel It! și față de cei doi interpreți români.
Iuliana Marciuc, șefa delegației române, declara: „Am cucerit fiecare metru de covor roşu, cel mai mare din istoria Eurovision, cu
numeroaselor interviuri', adăugând că „Ilinca şi Alex Florea au stârnit curiozitatea jurnaliştilor, iar fani din toate colţurile lumii, chiar şi din China sau Australia, au strigat că le place Yodel It!, au fredonat refrenul şi au promis că vor vota'. Alex a dezvăluit, încântat, că „mulţi jurnalişti ne întrebau ce vom face după ce câştigăm Eurovisionul', ceea ce înseamnă că România are șanse mai mari ca anii trecuți. „Exact aşa s-au exprimat. Le-am răspuns că ne-am dori mult să se întâmple, dar că încă nu ne gândim la ce va fi după finală. Sigur, dacă se va întâmpla, suntem pregătiţi şi va fi o imensă bucurie', a mai spus artistul.
La prima semifinală Eurovision 2017 vor participa: Suedia, Georgia, Australia, Albania, Belgia, Muntenegru, Finlanda, Azerbaidjan, Portugalia, Grecia, Polonia, Moldova, Islanda, Cehia, Cipru, Armenia, Slovenia, Letonia, doar 10 din cele 18 țări concurente urmând să se califice în finală. România va intra în competiție în a doua semifinală, joi, 11 mai, alături de alte 17 țări. Până atunci, să le ținem pumnii strânși concurenților noștri și să sperăm că se vor mai pierde pe drum unii dintre competitorii puternici…
Oana Pantazi
Foto: Hepta, Libertatea
Cel mai nou VIDEO