Emma Răducanu a fost decorată de Regele Charles al III-lea. Ce titlu a primit tenismena: "Este o mare onoare"

.

Emma Răducanu a fost decorată de Regele Charles al III-lea. Eveniment important în viața campioanei! Sportiva britanică de origine română, Emma Răducanu, a fost decorată chiar de către Regele Charles al III-lea. Marți seara, în data de 29 noiembrie 2022, a primit titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE), iar ceremonia a avut loc la Castelul Windsor.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!


Emma Răducanu a fost decorată de Regele Charles al III-lea. Tânăra în vârstă de 20 de ani, a fost trecută anul trecut, la finele anului 2021, pe lista personalităților decorate de Regina Elisabeta a II-a, chiar la trecerea dintre ani, însă ceremonia propriu-zisă a avut loc abia acum. Campioana a fost însoțită de tatăl ei și s-a declarat „extrem de recunoscătoare' pentru că a avut ocazia să îl întâlnească personal pe actualul suveran britanic și pentru că a primit titlul MBE.


Emma Răducanu a fost decorată de Regele Charles al III-lea

După finalizarea ceremoniei, sportiva a postat o fotografie în care apare împreună cu Regele Charles al III-lea, alături de mesajul: „Este o mare onoare să primesc astăzi un MBE din partea Majestății Sale Regele’, conform Libertatea.ro.

Emma Răducanu a primit acest titlu important pentru serviciile deosebite pe care le-a adus Marii Britanii în tenis. În anul 2021, campioana a fost prima jucătoare de tenis britanică ce a ieșit învingătoare într-un Mare Șlem după mai bine de patruzeci de ani, la US Open. În urma acelui turneu, a fost desemnată și cea mai bună sportivă a anului 2021 în Marea Britanie. De asemenea, a primit atunci și o scrisoare de felicitare, chiar din partea Reginei Elisabeta a II-a.


Citește și: Imagini de la partida de tenis dintre Emma Răducanu și ducesa Kate Middleton. De ce au jucat împreună


Citește și: Mara Bănică, sfâșiată de durere după moartea tatălui ei:„Am slăbit 7 kilograme în 10 zile’. Ce semne de dincolo a primit jurnalista

Citește și: Cine este Emma Răducanu, campioana de origine română de la US Open.Tot ce nu știi despre ea

Citește și: Ionuț și Dragoș Dolănescu, un nou scandal, după ce artistul și-a renegat fratele în versuri: „Nu te vreau nici la mormânt'/ „Mă atacă, are nevoie de publicitate'

Cum se înțelege campioana cu părinții ei


Părinții Emmei sunt Ioan Răducanu și Renne, care este de origine chineză. Sportiva vine periodic în România să își viziteze bunica și apreciază foarte mult țara noastră, deși trăiește în Marea Britanie. După victoria de la US Open, a dezvăluit câteva detalii despre părinții ei.

‘Lucrul pe care m-au învăţat părinţii mei, fiind foarte critici, este să am aşteptări foarte mari de la mine şi standarde ridicate. Cred că acesta este un lucru bun în general, dar poate şi dăunător uneori, pentru că aştepţi atât de mult de la tine şi vrei să fii perfectă, dar este imposibil să fii perfectă. Cred că am nevoie să îmbunătăţesc acest aspect, să mă mai relaxez.


Însă sunt de părere că aceste standarde şi etica de muncă pe care mi le-au insuflat din trecutul lor categoric m-au ajutat pentru că mă solicit la maxim de fiecare dată când intru pe teren. În fiecare zi încerc să maximizez ce am şi să îmi maximizez potenţialul.


Tot ce s-a întâmplat în ultimele zile a fost distractiv şi emoţionant. Am fost foarte ocupată, dar nu mă pot plânge deloc pentru că m-am simţit extraordinar la New York. Am avut câteva oportunităţi extraordinare şi sunt recunoscătoare că pot face lucrurile pe care le-am făcut. Sunt foarte fericită, a declarat Emma Răducanu într-un interviu pentru site-ul oficial al WTA, notează Fanatik.

Sursă foto: Facebook