Emil Rengle, despre marea împăcare cu Cătălin Zmărăndescu, după Survivor: „Pot să spun că-l iubesc!”

 Borcilă Andreea
.

Emil Rengle, despre marea împăcare cu Cătălin Zmărăndescu, după Survivor România. Cei doi și-au aruncat vorbe grele în timpul filmărilor pentru emisiunea de supraviețuire, de la PRO tv. „Războiul' a continuat și după ce ambii au părăsit competiția din Republica Dominicană, însă acum, ambii au lăsat certurile deoparte și au devenit foarte buni prieteni. În acest sens, celebrul dansator a dat totul din casă. 

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Emil Rengle și Cătălin Zmărăndescu au fost doi dintre concurenții care au participat la Survivor România 2022. Ambii au făcut parte din aceeași echipă roșie, a Faimoșilor, prilej cu care s-au certat de fiecare dată când au avut ocazia. Au părăsit competiția pe rând, mai întâi celebrul dansator, apoi luptătorul Zmărăndescu. Șicanările dintre ei s-au ținut și în spatele camerelor de filmat, după ce au ajuns în România. 

Emil Rengle (1)Emil Rengle (1)

Atunci când a fost eliminat în urma votului decisiv al publicului, Emil Rengle le-a urat numai bine colegilor lui Faimoși, în prezent Vulturi. Dansatorul și-a luat rămas bun de la cei cu care a împărțit și momentele bune, și pe cele rele, însă singurul care nu a vrut să dea mâna cu el, în semn de respect, a fost Cătălin Zmărăndescu. În acel moment, Rengle a zâmbit și a plecat cu capul sus, nelăsând ca acel gest să-i strice ultimele clipe petrecute în jungla dominicană. 

Citește și: Drama lui Emil Rengle de la Survivor:”Mama urla că vrea să se sinucidă…”

Citește și: Scandal de proporții la Survivor. Emil Rengle și CRBL s-au „războit” cu un coleg:”Atâta prefăcătorie”

Citește și: Mike, iubitul Iuliei Albu, prima apariție la TV:”Viața cu ea e ca o probă de viteză, cu obstacole”

Citește și: Ce ritual au Brigitte și Florin Pastramă, în fiecare dimineață, pentru ca mariajul lor să reziste:”Amândoi suntem două pietre tari”

Emil Rengle, despre marea împăcare cu Cătălin Zmărăndescu, după Survivor România

Fostul luptător a continuat neînțelegerile la adresa artistului și după ce s-a întors în România. Pe atunci, Zmărăndescu dezvăluia că celebrul dansator i-ar fi făcut avansuri în timpul competiției, filmată în Republica Dominicană. În prezent, cei doi se pare că au lăsat securea războiului deoparte și au devenit prieteni. Ba mai mult, Emil Rengle recunoaște că vorbește cu fostul luptător mereu la telefon. 

„Eu cred că Zmărăndescu s-a schimbat foarte mult după Survivor, este un copil uriaș, este un super-om. Îl iubesc! Pot să spun că-l iubesc, am devenit prieteni. Deci nu există zi în care să nu ne sunăm unul pe celălalt și să ne povestim ce facem. Acum, în challenge-ul de după vlogul de pe Youtube, oamenii vor să-l vadă dansând în sala de dans. Și, deci, urmează să… (n.r. râde). Sunt convins că nici măcar nu simte ritmul, e aritmic… O să râdem', a spus Emil Rengle într-un interviu pentru Cancan.ro

Cum a fost experiența Survivor România pentru Emil Rengle 

Fostul câștigător al emisiunii Românii au talent, de la PRO tv, a mărturisit că i-a fost greu să doarmă sub cerul liber și să nu aibă ce mânca. Mai mult, în urma participării la competiția de supraviețuire, Emil Rengle este mai des oprit pe stradă, având în vedere și conflictul cu Zmărăndescu. 

„Se întâmpla și înainte (n.r. să fie recunoscut de fani), dar e clar că acum sunt mai pe val și există tot felul de întrebări cu emisiunea, cu cearta dintre mine și Zmărăndescu, cu telenovela de acolo cu realitatea noastră din junglă. Încerc să le răspund oamenilor, să stau de vorbă cu ei, să le explic că totul este bine. Este cu adevărat un reality-show. Este foarte dificil, lipsă de hrană maximă, în viața mea nu am crezut că mă voi înfometa așa. A fost cea mai grea experiență din viața mea', a mai spus dansatorul. 

Emil Rengle: „Îmi fac griji pentru colegii mei '

După ce a revenit în țară, dansatorul a simțit că totul este diferit: „primul sentiment când vii din junglă este să te întrebi de ce sunt pereți în jurul tău. Am dormit două luni în aer liber, în nisip. După ce dormeam, primul lucru mă întrebam de ce sunt închis, de ce sunt în camere închise, de ce sunt în cutii. E ciudat să te întorci. Eu îmi fac griji pentru colegii mei care se vor întoarce de după finală, deci cei care vor sta cinci luni… Nu știu cum o să-și revină psihic, probabil în timp, sper', a mai povestit el pentru sursa citată.

Sursă foto: arhivă

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton