Elwira şi Mihai Petre – Love is in the air

 Florentina Liutic
.

Relaţiile de lungă durată încep să fie din ce în ce mai rare. Pentru că mai este puţin până la Ziua Îndrăgostiţilor, am încercat să aflăm de la Elwira şi Mihai Petre cum au reuşit ei să aibă o viaţă personală implinită.

 

Elwira si Mihai Petre

Care este secretul relaţiei voastre, cum aţi reuşit să o păstraţi vie în toţi aceşti ani?

Elwira: Nu există niciun secret. Într-o relaţie sunt zile bune şi zile mai puţin bune. Datoria noastră este să trecem prin cele rele cu respect pentru partnerul nostru şi de cele bune să ne bucurăm împreună. De o relaţie trebuie să ai grijă ca de o grădină: mereu scoţi plantele uscate şi mereu plantezi ceva nou. Fiecare are defecte, dar defectele lui Mihai  sunt recompensate de calităţile care sunt mult mai importante. Ne respectăm şi ne acceptăm aşa cum suntem, pentru că suntem diferiţi.  Cred că lipsa de încredere şi minciuna sunt cei mai mari duşmani ai unei relaţii de lungă durată.

 Mihai: Diferenţele dintre noi au făcut ca întregul să fie solid. Elwira este mai ordonată, eu mai artist', deci vă daţi seama cât de ordonată e Elwira? Este foarte important să poţi să fii atent, să asculţi, să îl înţelegi pe celălalt, să ştii ce nevoi are şi din când în când să fii capabil să-l surpinzi în mod placut.

Cred că cel mai important lucru într-o relaţie ca şi în orice faci în viaţă este să fii adevărat, cinstit, să nu te prefaci, să spui lucrurilor pe nume, iar dacă există o problema, să o rezolvi cu argumete, nu să o ascunzi. Să înţelegi că celălalt , chiar dacă este partenerul de viaţă, este o persoană diferită, cu nevoi specifice asupra căruia nu poţi proiecta propriile nevoi şi alegeri crezând că este firesc să îi aparţină şi lui.

 

 

Cum v-aţi schimbat de-a lungul anilor, de la începutul relaţiei şi până acum? 

Elwira: Cred că am învăţat să avem mai multă răbdare, am învăţat să vorbim, să ne motivăm, să glumim pe seama noastră, să ne încurajăm, să ne criticăm, ne-am cunoscut foarte bine. Înainte plecam mereu undeva, acum ne bucurăm pur şi simplu dacă suntem împreună acasă.

Mihai:Cred că am devenit din ce în ce mai responsabili şi încrederea reciprocă s-a accentuat. Comunicăm mai bine şi ne bucurăm nespus de mult de cel mai fericit rezultat al relaţiei noastre: fetiţa noastră, Catinca.

 

 

RALUCA TĂMAŞ, Foto: Arhiva Ringier

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton