După o perioada extrem de solicitantă, cu concerte şi înregistrări şi în care a avut grijă de cei doi copii ai săi, Ellie White şi familia ei au plecat în vacanţă.
A fost prima vacanță la mare alături de fetița ei, Alexis Maria, în vârstă de 1 an. Artista a ales ca destinație Sicilia, mai exact sudul insulei, o stațiune de lângă Agrigento și Valle dei Templi, celebra locație unde se află templele grecilor, vechi de două milenii.
Ellie White a petrecut șapte zile de vis alături de logodnicul ei, Doru Tinca, și de cei doi copii ai lor, Mihai, în vârstă de aproape patru ani, și Alexis Maria. Au ales să se cazeze într-un resort care oferă toate facilitățile necesare pentru familiile cu copii mici.
A fost o vacanță last minute. Ne-am hotărât să plecăm cu doar câteva zile înainte. Am avut noroc că am găsit bilete de avion și cazare. Am căutat resorturi cu facilități pentru copii, dar care să nu fie în Turcia, Cipru sau Bulgaria, întrucât am tot fost în aceste destinații. Ne-am dorit ceva mai special, însă nu departe de țară. Așa am ajuns în Sicilia, într-o zonă mai puțin frecventată de turiștii de la noi', povestește Ellie White.
Pentru un mai mare confort, au ales pensiune completă, ce a inclus și un meniu vegetarian, adoptat de artistă, și unul cu preparate fără gluten, pentru întreaga familie.
„Această vacanță a venit cum nu se putea mai bine. Simt că ne-am încărcat bateriile și acum suntem pregătiți de noi proiecte. Deja am avut opt concerte în țară de când ne-am întors și pregătesc lansarea magazinului meu online', declară artista.