Elisabeta a II-a a primit peste 2.500 de cadouri în ziua nunții... de la așternuturi de pat, la mașină de spălat! Care a fost cel mai neinspirat

.

Anul acesta se împlinesc 73 de ani de la căsătoria Reginei Elisabeta a II-a cu Prințul Philip, dar puțini știu ce daruri a primit suverana în ziua nunții… E adevărat, vremurile erau grele, dar inspirația celor care au vrut să-i facă o bucurie întrece orice imaginație!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Pe 20 noiembrie 1947, pe când ea avea 21 de ani și Prințul Philip 26, Elisabeta a II-a se căsătorea la Westminster Abbey, așadar Regina Angliei aniversează 73 de ani de căsnicie anul acesta, un record greu de egalat. Căsătoria dintre Elisabeta a II-a și Prințul Philip a fost chiar o poveste cu prinți și prințese. 200 de milioane de telespectatori din lumea întreagă au privit evenimentul, a cărui protagonistă era o prințesă abia ieșită din adolescență care abia peste 5 ani avea să fie încoronată regină.


La 11.30 A.M., îmbrăcată într-o superbă rochie de satin ivorie și înconjurată de 8 domnișoare de onoare, tânăra Prințesă Elizabeth (21), fiica cea mare a Regelui George al VI-lea și a lui Elizabeth Bowes-Lyon, și Prințul Philip Mountbatten (26) își uneau destinele la Westminster Abbey, în fața a 2.000 de oaspeți.

Citește și: Victor Slav, primele declarații despre noua lui iubită! A prezentat-o deja familiei: „Avem planuri mari împreună'

Daruri demne de o regină


Și dacă nunta lor a fost chiar de poveste, nu același lucru se poate spune despre zilele care au urmat, în care Elisabeta a II-a și Prințul Philip au desfăcut darurile primite, doar trebuiau să trimită scrisori de mulțumire! Și cum acestea au fost în număr de nu mai puțin de 2583, cei doi proaspeți însurăței au avut parte de câteva surprize…

Pentru că a fost vorba despre o nuntă regală, cei mai mulți s-au străduit să gândească „outside the box', dar nu prea le-a reușit și, cu siguranță, au adus zâmbetul pe chipul Elisabetei a II-a. Iar despre asta a povestit, amuzat, actorul Alexander Armstrong, în cadrul documentarului A Very Royal Wedding.

Citește și: Cum arată femeia care l-a făcut tată pe Codin Maticiuc. „Craiul de Dorobanți' și iubita lui sunt la fel de îndrăgostiți ca-n prima zi!

Este extrem de emoționant faptul că acestea au venit din partea unor oameni simpli, oameni care nu aveau posibilități, dar totuși au dorit să participe’, a spus Armstrong, menționând că Regina a primit, printre altele, veselă din pyrex și un curățător de cartofi electric. De departe cel mai costisitor cadou a fost o mașină de spălat, pentru achiziționarea căreia rezidenții de la Royal Leamington Spa au pus mână de la mână… Un cadou foarte util pentru o gospodină, dar greu de crezut că Elisabeta a II-a a folosit-o vreodată!


Ciorapi pentru o viață!

Cum în 1947 hainele erau încă raționalizate, cineva s-a gândit că Elisabeta a II-a ar avea nevoie de ciorapi. Cu siguranță, viitoarea suverană a fost încântată de cele… 148 de perechi pe care le-a primit. Din fericire, a reușit și să trăiască îndeajuns pentru a-i purta pe toți! Un cadou la fel de personal a fost și lenjeria de pat hand made pe care a primit-o tânăra soție a Prințului Philip. Dar de departe cel mai nepotrivit dar a fost primit de la reverendul Robert și soția lui, doamna Hyde. Probabil că Elisabeta a II-a s-a bucurat nespus să vadă că cei doi i-au trimis un… burete de baie!


Doi străbunici de poveste

Din fericire, atât Regina Elisabeta a II-a, cât și Prințul Philip au depășit cu bine momentul și iată că acum, 73 de ani mai târziu, cei doi foști tineri îndrăgostiți, care s-au căsătorit pe 20 noiembrie 1945, la Westminster Abbey, au patru copii, opt nepoți și opt strănepoți, Regina Elisabeta a II-a continuând să conducă destinele Marii Britanii cu o mână de fier.

Foto: Hepta, Profimedia