Elena Merișoreanu a făcut mărturisiri emoționante despre experiența COVID-19 în prima apariție televizată, la nici două săptămâni după ce a fost externată din spital. Artista în vârstă de 73 de ani a dezvăluit că vaccinarea a salvat-o de la moarte.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
La finele lunii septembrie, vestea că Elena Merișoreanu a fost infectată cu COVID-19 a tulburat multălume, în condițiile în care artista fusese deja vaccinată cu ambele doze.Iată însă că, după cum mărturisește interpreta, inițiativa de a se vaccina i-a salvat viața. Chiar dacă a ajuns la spital, Elena Merișoreanu nu a făcut o fază agresivă a bolii, artista externându-se chiar mai devreme.
Elena Merișoreanu, dezvăluiri după ce s-a vindecat de COVID-19
În prima sa apariție de după externarea în spital, Elena Merișoreanu, care va împlini pe 5 noiembrie 74 de ani, a mărturisit în emisiunea lui Cătălin Măruță prin ce a trecut dupăce s-a infectat cu COVID-19. Artista a povestit că s-a simțit rău timp de o săptămână, însă fiind vaccinată a bănuit că este vorba despre o răceală, dat fiind că era vaccinată cu ambele doze încă din luna aprilie. Fiica artistei a decis însă să-i facă mamei sale testul antigen, iar rezultatul a ieșit pozitiv. Drept urmare, au luat decizia să meargă la spital, unde a și fost internată.
‘M-am dus la spital după ce am stat 6 zile acasă. Mă durea capul, amețeam, transpiram, mă durea în vârful capului. Trece o zi și vine să-mi spună fiica-mea că nu beau cafea. Am văzut atunci că n-am gust și n-am miros. Am fost la Matei Balș, în fața mea mai erau 10 salvări. Toate scaunele de la camera de gardă erau ocupate. Nu e nimic de glumă, oameni buni. Aveam plămânii afectați 8%, soțul meu a avut 80%. Toți am fost vaccinați. Soțul nu era atunci când a făcut COVID-19. Norocul lui a fost că a stat la țară, a stat la terapie intensivă 3 săptămâni, dar acum e bine’, a mărturisit Elena Merișoreanu în cadrul emisiunii ‘La Măruță’.
Citește și: Elena Merișoreanu a fost externată după ce a avut COVID-19. Cum se simte artista acum
Citește și: De ce s-au certat Andreea Tonciu și Sânziana Buruiană: „Și-a permis să-mi scrie să mă…’
Citește și: Victor Slav va prezenta Bravo, ai stil! Celebrities
Citește și: Connect-R și Shift au fost eliminați de la Asia Express
„Am văzut atâta suferință'
Deși și-a revenit în urma bolii, Elena Merișoreanu a luat totuși decizia de a-și amâna concertele contractate în această perioadă. Artista a fost extrem de marcată de ce a văzut în timpul spitalizării la „Matei Balș' și își îndeamnă acum conaționalii să se vaccineze. Nu în ultimul rând, interpreta de muzică populară s-a arătat jignită de insinuările celor care au spus că a fost plătită că ar fi făcut totul pentru reclamă.
„Am devenit foarte puternică și nu mai simt frica de nimic. Să știi că Dumnezeu lucrează prin oameni. Când am văzut cum umblă cadrele medicale prin spital, cum au grijă de toată lumea, am plâns și m-am întrebat de ce sunt denigrați toți medicii și toți. Am primit multe telefoane de încurajare, alții m-au acuzat că am luat bani pentru reclamă.
Nu mi-a venit să cred. Oameni buni, nu aveți de ce să nu vă vaccinați. Azi nu mai eram aici dacă nu mă vaccinam. M-au pus pe perfuzii, m-au pus pe injecții, iar în cele din urmă am plecat sănătoasă că m-au pus oamenii pe picioare. Mulțumesc tuturor! Nu am luat niciun ban. E o rușine să spui așa ceva. Nu vă gândiți când vorbiți așa ceva? Sănătatea nu se cumpără. Totul se plătește în viață, vorbiți! Am stat 3 ore până să-mi caute un pat. Am văzut atâta suferință…Eu la vârsta mea nu mai veneam de acolo dacă nu aveam vaccinul’, a mai spus Elena Merișoreanu.