Manuela Hărăbor este un exemplu de femeie puternică, care nu se lasă doborâtă de greutăți. Actrița a făcut dezvăluiri emoționante despre viața alături de fiul ei, Andrei, diagnosticat cu autism. Relația mamă-fiu implică multă dragoste și recunoștință.
Cel mai important bărbat din viața ta este, fără doar și poate, Andrei, care, la 29 de ani, are o drăgălășenie și o inocență pe care bărbații de vâsrta lui l-au pierdut de mult, iar tocmai asta îl face adorabil. Povestește-ne puțin despre fiul tău!
Andrei m-a transformat în femeia care sunt acum. Am învățat enorm de la el. Nu am cunoscut iubirea până în momentul venirii lui pe lume. Sau, mai exact, până în momentul în care am înțeles că Andrei e altfel decât ceilalți copii. Credeam că știu să iubesc și mai ales că știu să dăruiesc iubire. Dar Dumnezeu mi-a cunoscut măsura și neputința și mi-a dat o scară pe care să urc. Nimic din ce am reușit să-l învăț nu se compară cu ceea ce mă învață Andrei în fiecare zi. Să iubesc necondiționat. Nepătimaș. În Duh. Să iert din tot sufletul până la uitarea a ceea ce m-a supărat sau rănit.
Andrei e o lecție de viață în fiecare clipă a existenței lui, o lecție pe care de foarte multe ori refuz să o învăț, căutându-mi mereu tot felul de scuze. Dar vine el, cu albastrul privirii lui în care se oglindește tot cerul, cu zâmbetul lui mare cât soarele la răsărit și îmi pune o oglindă în dreptul sufletului. Și mă oprește din alunecarea spre întuneric. Și atunci o iau de la capăt, ca un copil care învață să meargă și să vorbească pentru întâia oară. El e învățătorul, iar eu, elevul.
Am învățat de la el că fiecare om e important, indife-rent cum îți intră în viață și ce efect are asupra ta. Andrei se bucură de fiecare nouă întâlnire ca și când ar fi cea mai importantă din viața lui. Nimeni nu îi este indiferent, pe toti îi iubește cu aceeași măsură. O îmbrățișare sau o strângere de mână este cel mai de preț dar. Și dacă nu suferă atunci când unii oameni pur și simplu dispar din viața lui, voit sau nu, este pentru că el cunoaște cumva esența iertării. Când iubești, iertarea devine pleonastică. Văd asta în ochii lui atunci când îi pomenește. Sunt convinsă că îi ține minte pe toți și că îi păstrează ca pe niște odoare scumpe în multele lăcașuri ale sufletului său. Și mai știu cu siguranță că, la Judecată, când Maica Domnului îl va lua în brațe, Andrei îi va pomeni pe fiecare dintre ei după numele lor.
Citește și: Manuela Hărăbor va juca în serialul Vlad.Ce părere are despre rol și cum se va acomoda
Cum a fost pentru tine ca, la 22 de ani, să fii o mamă singură? Ce te-a determinat să faci o asemenea ale- gere, deși știai că tatăl copilului nu se va implica?
Eram studentă în anul trei la actorie, cu o carieră promițătoare în față, divorțată de primul soț, pentru că am ales să fiu corectă și asumată. Când am aflat că sunt însărcinată, trăiam alături de o țară întreagă primele luni de libertate, când mii de femei călcau pragul maternităților, nu pentru a da naștere de prunci, ci pentru a ucide. Îmi aduc aminte când m-am întâlnit cu medicul meu pe holul Maternității Bucur. Avea o privire de animal hăituit, moartea îl încolțise din toate părțile, nu a putut articula decât două vorbe: „Și tu? Când i-am spus că vreau să păstrez sarcina, parcă a înviat, s-a bucurat ca un copil, m-a luat în brațe și a început să plângă, de parcă ar fi vrut ca lacrimile să-l spele de tot sângele nevinovat vărsat în ultimul timp.
„Executase, în mai puțin de două luni, sute de vieți. Când a venit pe lume Andrei, am știut că îmi voi pune „în stand-by cariera. Nu am știut însă pentru cât timp și nici nu am stat prea mult să mă gândesc. Eram mult prea fericită. În primul an, am trăit ceea ce fiecare mamă de pe planetă trăiește. Descopeream în fiecare zi boțul de om plămădit din sângele, carnea și din sufletul meu. Mă bucuram pentru fiecare respirație, pentru fiecare zâmbet, pentru fiecare atingere, pentru fiecare strop de lapte care tâșnea din mine, pentru fiecare sărutare. Primul gângurit, primul stat în funduleț, primul mers „de-a bușilea. Copilul meu creștea normal, nu aveam nicio teamă. Și era atât de frumos, că mi se tăia respirația la propriu uitându-mă la el. Nu am intrat în nicio depresie postnatală pentru că nu mi-am permis să intru. Trebuia să-mi asum până la capăt ceea ce doar eu singură îmi așternusem. Nimeni altcineva. Și până în ziua de azi nu am nicio părere de rău că am ales viața. Chiar dacă mulți m-au judecat și m-au ocărât la vremea respectivă.
Spuneai într-un interviu că vei avea toată viața alături un copil de 6-7 ani. Sunt sigură că Andrei, care ți-a moștenit frumusețea și zâmbetul, este o binecuvântare pentru tine, dar bănuiesc că nu poți ignora faptul că timpul trece nemilos și tu avansezi în vârstă. Te sperie asta?
Toată viața noastră se află în mâinile lui Dumnezeu. Un creștin nu se sperie niciodată, doar se încrede în cel care l-a zidit. Cum m-aș putea panica de viitor când stiu că, în cele mai dificile momente ale vieții mele, Dumnezeu m-a ținut în brațe? Că l-a ocrotit și l-a salvat pe Andrei de atâtea ori? Mă încred cu toată ființa mea în planul Lui Dumnezeu.
Te-ai gândit să faci ceva pentru a le împărtăși părinților care au copii cu autism experiența ta? Poate să scrii o carte…
Am așternut multe rânduri pe hârtie. Poate într-o zi va veni vremea să le public. Toate la vremea lor. Dar eu comunic oricum foarte mult cu cei care îmi solicită lucrul ăsta.
Puteți citi interviul integral în numărul de aprilie al revistei VIVA!
Foto: Adrian Cuba, Bogdan Catargiu, arhiva personală
Citește și: Manuela Hărăbor nu mai e supărată pe Dan Chișu că nu și-a recunoscut copilul:”L-am iertat de mult”
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe 
