După ce Claudia Pătrășcanu l-a acuzat că e tată de duminică, Gabi Bădălău a trecut la fapte. Le-a cerut judecătorilor program de vizită!

.

Scandalul dintre Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău este departe de a se fi încheiat. În timp ce solista i-a dedicat o piesă cu un mesaj tăios –  „Tată de duminică' – tânărul afacerist a cerut, prin ordonanță președințială, stabilirea unui program concret de vizită a copiilor.


În luna august, Claudia Pătrășcanu a depus cererea de divorț, cerând custodia celor doi copii, dar și împărțirea bunilor comune. Imediat după ce a intentat actele de divorț, cântăreața s-a mutat la Agigea, în casa pe care i-a cumpărat-o mamei sale, ea fiind originară din Constanța. Dat fiind faptul că instanța nu a decis un program de vizită și nici nu a stabilit un onorariu pentru pensia alimentară a minorilor, Bădălău a cerut ordonanță președințială pentru a urgenta lucrurile, mai precis pentru a-și putea vedea copiii în termeni legali. Lucrurile nu sunt deloc așa simple cum par, întrucât cei doi au pretenții, în ceea ce privește separarea, pe care celălalt nu pare dispus să le îndeplinească.


Astfel, ținând cont de situația financiară a soțului ei, artista are pretenția unei pensii alimentare de câteva mii de euro, surse din preajma ei vorbind despre o sumă de aproximativ 8.000 de euro. În timp ce Claudiei i se pare firesc să primească o pensie alimentară consistentă, pentru creșterea și educația celor doi băieți, Bădălău susține, în cercurile de apropiați, că solista are pretenții la niște bani care nu i se cuvin, pe timpul căsniciei neavând nici o contribuție financiară. Dar nu ar fi nici prima, nici ultima oară când avem parte de o astfel de situație în showbiz.


Astfel că până la soluționarea divorțului, pentru că nu au ajuns la nici un numitor comun, prin ordonanță de urgență, judecătoria din Bolintin Vale a stabilit custodia, dar și programul de vizită al minorilor. Astfel, Claudia și Gabi beneficiază deja de program standard, atât în ceea ce privește weekendurile, cât și vacanțele.

Copiii fac Revelionul cu tatăl lor


Conform deciziei, se pare că Bădălău are șanse să scape de eticheta de
„tată de duminică’, băieții urmând ca anul aceasta să petreacă
Revelionul alături de el: „Stabilește locuința minorilor Bădălău Gabriel
Alexandru și Bădălău Nicolas Mihai la mamă, respectiv Agigea, județul
Constanța. Stabilește următorul program de legături personale ale
reclamantului Bădălău Radu Gabriel cu minorii al treilea weekend din
fiecare lună, de vineri ora 17:30, până duminică la ora 18:00, la
domiciliul reclamantului din Bolintin Vale, jud. Giurgiu, minorii urmând
a fi aduși la domiciliul pârâtei din Agigea, cel mai târziu duminică la
ora 18:00. (…) În vacanța de iarnă, din ziua de 31 decembrie ora
10:00, până la data de 3 ianuarie a anului următor, ora 18:00, cu
posibilitatea pentru reclamant de a lua minorii de la domiciliul mamei
la sfârșitul intervalului. Acordă dreptul tatălui de a participa la
aniversarea zilei de naștere și onomastice ale minorilor, indiferent de
locația celebrării acestora, în perioada în care minorii se află în
grija mamei. Părțile litigante pot stabili și o altă modificare de
exercițiu a dreptului reclamantului de a avea legături personale cu
minorii decât cea stabilită de către instanță, însă numai prin acordul
lor comun și numai cu obligația pentru tată de a o anunța pe reclamantă
cu cel puțin 24 de ore înainte de momentul la care a convenit cu aceasta
să viziteze copiii ori să îi aducă la domiciliul reclamantului sau în
altă parte’.