Dramele care i-au marcat viața lui Ion Dichiseanu. A fost luat prizonier, în copilărie și și-a găsit sora decedată

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

După câteva luni de spitalizare, Ion Dichiseanu s-a stins astăzi, la 87 de ani, lăsând în urmă o familie îndurerată și milioane de fani care nu îl vor uita niciodată. Actorul a vorbit tot timpul despre cele mai fericite, dar și cele mai triste momente din viața sa, câștigând astfel o și mai mare admirație din partea lor care i-au iubit rolurile.

Ion Dichiseanu nu a avut o viață ușoară! S-a născut la 20 octombrie 1933, în Adjud, într-o familie cu tatăl, bunicul și străbunicul ceferiști și-a avut o copilărie dificilă și aventuroasă, petrecută până la vârsta de 9 ani la Adjud, fiind apoi, un an de zile, în lotul de prizonieri (împreună cu familia) într-un lagăr de concentrare la Salzburg, Austria.

„O parte din fraţii mei mai mari – că eu sunt penultimul – se căsătoriseră, plecaseră în ţară. Rămăsesem cinci acasă şi pe toţi ne-au luat prizonieri. Când îţi pune neamţul pistolu-n piept spune: „Din clipa asta sunteţi prizonieri!', n-ai decât să te supui. În bou-vagon ne-au băgat pe toţi! În fiecare gară, mai luau un vagon de persoane prizonieri.', povestea actorul în urmă cu câțiva ani pentru Adevărul.

„Nu ştiam eu ce înseamnă regim horthyst, fascist, dar îmi amintesc că au vrut să arunce trenul în aer. Noi eram în penultimul vagon. Ungurii s-au opus: „Ce vină au copiii, familiile?'. Nu era niciun prizonier de război, erau doar civili. Eu trăiesc astăzi graţie ungurilor, le mulţumesc şi astăzi', mai spunea regretatul Ion Dichiseanu.

„Au vrut s-o violeze pe sora mea„

După terminarea războiului, când i-au eliberat americanii, tatăl său a fost întrebat dacă vrea să rămână (pe bani buni) în zona eliberată de bolșevici, însă n-a acceptat, convins că adevăratul său rost este acasă, în România.

„Când am trecut Elba în zona controlată de ruşi, din zona unde chefuiau americanii, cu băuturi în faţă, era o atmosferă foarte încărcată. Ţipete, vaiete. Într-o noapte au vrut s-o violeze pe sora mea, care avea doar 13 ani! Altuia i-au tăiat degetul să-i ia inelul. Eram torturaţi, dar tata n-a regretat o clipă. Când am ajuns la Curtici, ne-a pus pe toţi să sărutăm pământul. Sună melodramatic, emfatic, dar ăsta e adevărul. Din punct de vedere al sentimentului patriotic, eu îi semăn tatălui.', spunea Ion Dichiseanu.

S-au întors, părinții s-au prăpădit repede, și-a fost crescut de sora sa, Eugenia, mai mare cu 14 ani decât el. A început să muncească de mic, a cărat rigle la CFR, iar, la 14 ani, a mers la Galați la o școală metalurgică, unde a stat numai câteva luni. S-a mutat apoi la Strungărie, unde a rezistat câțiva ani.

De la strungărie, la Teatru

S-a întors apoi în București, la sora sa, și-a dat examen la Politehnică, la Economie Minieră. Dar, după cum spune, umbla cu Shakespeare într-un buzunar și cu chimia organică în alt buzunar. A ajuns la Teatru cunoscând o balerină, Cristina, nepoata uriașului actor George Vraca.

Încrezătoare în potențialul său, Cristina îi aranjează o întâlnire
pentru audiție cu Vraca. Învață repede „Rea de plată’ de Coșbuc,
„Pașaportul sovietic’ de Maiakovski și „Cântec despre mama ostașului’ de
Alexei Surkov. Îl convinge, însă, cu monologul lui Othello și Vraca îi
dă o scrisoare de recomandare pentru teatru.

Din 300 de candidați a intrat al doilea. După absolvirea IATC, în 1959, a plecat cu toată promoția la Botoșani, însă este recunoscut ca adevărat actor datorită activității sale artistice în cadrul Teatrului Nottara.

Citește și: A murit Ion Dichiseanu!Actorul avea 87 de ani

Citește și: Ion Dichiseanu, ultimul interviu. Ce regret avea:„Nu am putut să…

Citește și: Mirela Vaida, apel disperat către autorități după ce a fost atacată iar:„Vreau ca statul să mă apere

Ion Dichiseanu și-a găsit sora moartă

Din păcate, regretatul actor a trebuit să treacă printr-o altă traumă: chiar el și-a găsit sora fără suflare.

„Eram cu cafeluţa să i-o aduc la pat. Atunci am văzut că nu mai mişcă. Ea a avut grijă de mine de când a murit mama. Eram copil atunci. Am crescut în braţele ei. Ea ma spăla, mă îngrijea, îmi dădea de mânacare’, a declarat actorul pentru Acces Direct, acum ceva timp.

„Mi-am petrecut copilăria cu mingea de fotbal printre liniile de cale ferată!’

„De unde a venit pasiunea mea pentru giuleșteni? Țin minte că asta mă întreba, ani și ani de zile, regretatul Cristi Țopescu… Străbunicul meu a fost ceferist, la fel și bunicul, dar și tata. Eu m-am născut la pavilioanele CFR-ului de la Adjud. Mi-am petrecut copilăria cu mingea de fotbal printre liniile de cale ferată! Încă de mic am sânge de rapidist', spunea maestrul Dichiseanu pentru Gazeta Sporturilor, în martie anul trecut.

După ce a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București în 1959, Dichiseanu era nelipsit de pe stadion.

„Ne suiam în tren și mergeam cu echipa. Era trenul plin de actori, de cântăreți, de regizori, lumea bună. Toți erau rapidiști. Eram înnebuniți după băieți. Ne țineam după Rică Răducanu, după Culae Lupescu sau Dan Coe. Făceam deplasările cu ei, la cușete. Ce povești frumoase, ce amintiri! A mers și săraca Stela Popescu cu noi într-o deplasare, când m-a confundat unul cu nea Mircea Lucescu. De s-a speriat biata Stela', povestea actorul.

„Viaţa e o călătorie, dar depinde cu cine călătoreşti„

„Mă întreb dacă merit să fiu iubit. Viaţa e o călătorie, dar depinde cu cine călătoreşti. Sufăr în tăcere. Am trecut prin multe decepţii. A trebuit să dansez, chiar dacă o aveam pe sora mea moartă acasă. Aşa e viaţa de actor. Eu sunt psihologul meu', spunea Ion Dichiseanu la „Răi Da Buni’.

Ion Dichiseanu, o viață dedicată scenei

Născut pe 20 octombrie 1933, la Adjud, Ion Dichiseanu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, Facultatea de Teatru, în 1959. Cariera lui se întinde pe parcursul a şase decenii.

A debutat pe marile ecrane în 1961, în lungmetrajul „Darclée’, regizat de Mihai Iacob, film inclus în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes din acel an.

Filmografia lui cuprinde titluri precum „Titanc Vals’ (regia Paul Călinescu, 1965), „Revanşa’ (regia Sergiu Nicolaescu, 1978), „Pentru patrie’ (regia Sergiu Nicolaescu, 1978) şi „Pistruiatul’ (regia Francisc Munteanu, 1986). La sfârşitul anilor 80, Dichiseanu a colaborat şi cu Ion Popescu-Gopo pentru lungmetrajul „Maria şi Mirabela în Tranzistoria’.

A primit Premiul ACIN pentru rolul din filmul „Clipa' (1979) și a fost decorat cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, pe 30 mai 2002, alături de alți actori, „pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc'.

Ion Dichiseanu a fost ales Cetățean de Onoare al orașului Adjud, orașul
său natal. Totodată, în anul 2019 a fost decorat de președintele
României, Klaus Iohannis cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de
ofițer.