Drama neştiută a Dianei de la INSULA IUBIRII. Bruneta a fost abandonată la naştere, iar ce a aflat la 13 ani i-a dat lumea peste cap!

.

Diana Constantin este unul dintre cele mai controversate personaje care au trecut pe la Insula Iubirii. A fost percepută drept o rebelă, gata oricând să cadă în braţele bărbaţilor, dar puţini dintre cei care o judecă ştiu că a avut o viaţă de coşmar. Bruneta a fost abandonată la naştere de persoana care i-a dat viaţă, la rândul său un copil de doar 15 ani şi adoptată de mătuşa ei.


„Mama mea a fost mai mult obligată să mă lase la casa de copii. Pe tata l-am cunoscut acum doi ani. El nu ştia nimic despre mine. Bunica mea a zis că dacă eram băiat mă lua să mă crească, dacă sunt fată nu. Eu am rămas la centru de plasament când aveam patru luni. Apoi, mătuşa mea, sora mamei mele, m-a adoptat de la un an jumătate. Am crescut într-o familie în care am fost iubită şi am aflat târziu că sunt adoptată. Nu am vrut să accept lucrul acesta şi nu am fost curioasă. Eu ţin legătura cu amândouă, sunt cele mai bune prietene ale mele', a spus Diana Constantin la Acces Direct.


Diana a povestit, la un moment dat, că a fost părăsită de mamă, iar mătușa ei a fost cea care a adoptat-o: ‘Am întrebat-o pe mama biologică de nenumărate ori ce s-a întâmplat şi de ce m-a lăsat. Recent am aflat că ea nu a vrut să mă lase, dar că un medic de la spital i-a făcut actele pentru a mă duce la un internat. Ea a semnat, neştiind exact ce semnează. Nu a forţat-o nimeni.’, a declarat Diana în urmă cu ceva timp la Antena Stars.

‘Era un medic nebun. Probabil avea o problemă cu mama sau poate s-a gândit că mama mea nu are posibilităţi financiare să mă crească şi aşa e mai bine. Mama mea avea 15 ani când m-a născut. Mama mea biologică şi mama adoptivă sunt surori. Mereu îmi spun că pun prea multe întrebări’, a mai spus tânăra.


Diana a mărturisit
că, la un moment dat, a vrut să se sinucidă, dar a scăpat cu bine şi a renunţat
la gândul său, chiar dacă luptă şi acum cu depresia.

‘Părinţii mei s-au despărţit, tata s-a recăsătorit cu o femeie care avea două fete şi mi-a spus că eu nu mai sunt copilul lui. Asta m-a dărâmat psihic. Şi în momentul de faţă sunt afectată. A fost şocul pentru că nu-mi imaginam viaţa fără amândoi părinţii. Am încercat să-mi iau viaţa, dar m-au prins la timp. Şi acum lupt cu depresia…’, a spus Diana.