„Am pornit în viață părăsit de tată. Am cărat moloz pe șantier, am fost paznic de noapte”. Drama lui Cabral. Prin ce greutăți a tecut prezentatorul TV

.

Drama lui Cabral. Cabral are o poveste de viață demnă de film. Cabral a devenit unul dintre cei mai de succes oameni de televiziune din România și și-a clădit cariera pas cu pas, iar acum se bucură de o foarte mare popularitate. Cabral a transmis un mesaj motivațional, plin de emoție, pentru oamenii care nu reușesc să creadă în ei. Cabral a povestit fanilor despre începuturile sale foarte modeste și cum a continuat să lupte pentru un trai mai bun, chiar dacă cei din jur îi spuneau că nu va reuși.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!


Drama lui Cabral. Cabral este considerat unul dintre cei mai îndrăgiți oameni de televiziune din România. El a reușit să se mențină în topul preferințelor, venind mereu cu o atitudine fresh și cu o energie pozitivă. Chiar dacă acum se bucură de succes și are și o familie superbă, viața lui Cabral a avut obstacole și momente de cumpănă. El a relatat cum pentru a face rost de bani a fost muncitor pe șantier și paznic de noapte, însă în ciuda greutăților, el nu a dat niciodată ascultare celor care îi spuneau că nu va reuși să-și depășească condiția.


Drama lui Cabral

Dacă vreodată îmi ceri un singur sfat, o să-ți spun simplu: ai încredere. Ai încredere în tine, trăiește fiind convins că poți face orice. Ai încredere în ce poți învăța, în ce poți construi, în ce poți realiza. La școală ne învață ce nu putem. La liceu ne arată ce nu avem voie. La facultate, printre altele, ne explică limitele peste care nu putem trece. Societatea, așa cum este ea structurată, ne pune la locul nostru’, ne apasă pe umeri până ne pune în genunchi… și din genunchi ne împinge pe burtă, târâș.


Citește și: Mioara Velicu încă își visează soțul, la 11 ani de la moartea lui: „Nu este semn rău, dimpotrivă. Apar în visele noastre pentru că…’ / EXCLUSIV

Citește și: Cum se simte Roua, fiica cea mică a lui Mihai Morar, la 2 luni de la operație: „A fost o problemă foarte gravă. N-o să meargă la grădiniță până… / EXCLUSIV


Diverși șterși si onorabile diverse mi-au explicat la nesfârșit ce nu puteam să fac. Ce nu puteam fi. Ce nu era posibil vreodată să reușesc. Am zâmbit. Constant, am zâmbit. Și am avut încredere. A, sigur, nu-s Denzel Washington. Ce Denzel… că nici măcar de rate n-am scăpat! Dar nici nu cad în capcana asta de a mă compara tot timpul cu altcineva… ca să văd ce n-am reușit. Mă compar în fiecare zi cu mine, cel din urmă cu o zi. Și cât timp există un progres, oricât e de mic… înseamnă că sunt bine.„, a mărturisit Cabral pe blog.


Carbral: „Am pornit în viață părăsit de tată'

Am învățat să muncesc, să gândesc, să cresc. Am pornit în viață părăsit de tată la doar câteva săptămâni de viață. Cu o mamă de la țară, de la coada vacii, de la care am învățat că te poți ridica, poți învăța, poți alege orice carieră vrei tu… dacă ești dispus să muncești pentru asta. Și dacă ai încredere în tine.

Apoi eram patru suflete într-un apartament de două camere și ieșeam din casă încălțat cu singura pereche de mergători, niște tâlhari din ăia de la RoSprint… crăpați la încheieturi. Am descărcat TIR-uri cu cârca, am cărat moloz pe șantier, am schimbat roți, am sudat garduri, am fost paznic de noapte… am făcut orice mi-a venit la îndemână pentru a crește, pentru a mai face un pas.„, a scris Cabral pe blogul său.


Cabral: „Cei care au reușit n-au avut siguranța că o vor face'

Am avut încredere că pot. Și nu m-am oprit. Nu m-am dat bătut. N-am ascultat de nu poți’ și nici de n-ai cum’. De-asta îți spun acum… chiar de-i greu. Chiar de nu ești bine. Dacă îți vine să te oprești, să te pui în cur și să plângi… fă-o. Și-apoi caută în tine puterea de a te ridica, pune un picior în fața celuilalt… și mergi. Ai încredere că poți.


Cei care au reușit n-au avut siguranța că o vor face. Nu le-a dat nimeni asigurări. Și nici plase de siguranță. Dar au avut încredere că pot. Găsește-ți încrederea în tine. Și hai. Că poți’, a scris prezentatorul tv pe blogul său.