Costumele actorilor aduc magie spectacolelor de teatru şi, după ani de zile, devin piese vestimentare valoroase, cu propria poveste. Este unul dintre motivele pentru care Doina Levintza a realizat „Expoziția permanentă de costume pentru teatru” .
La vernisajul de lansare a „Expoziției permanente de costume pentru teatru', au participat actori, scenografi și regizori de teatru, printre care Dan Puric, Ada Condeescu, Felicia Filip sau Cristian Mihailescu, care au admirat îndeaproape creațiile expuse. „Aceste costume au fost expuse în șapte țări și, pentru că în străinătate am avut mare succes, m-am gândit să ofer și publicului român posibilitatea de a se bucura de lucruri frumoase', a declarat Doina Levintza.
Expoziția poate fi considerată o adevărată carte de istorie a creativității, în care fiecare creație vorbește de la sine. Lasă-te purtat în lumea fascinantă a teatrului și descoperă costumele și accesoriile care au împodobit personajele celor mai spectaculoase piese de teatru.
Daca doriți să îi cunoașteți îndeaproape munca de designer de costume, e musai să vizitezi expoziția permanentă găzduită la parterul unu bloc, pe Bulevardul Ion Mihalache, nr. 113, sectorul 1.
Citește și:
Ada Condeescu s-a căsătorit într-o rochie creată de Doina Levintza
Ce ascunde Carmen Brumă în poșetă