Dida Drăgan, primul interviu după mulți ani de tăcere. Cu ce se ocupă acum artista în vârstă de 74 de ani și ce spune despre Angela Similea: “Lumea nu mai respectă marile valori”

.

Cândva una dintre cele mai apreciate cântărețe, Dida Drăgan a ieșit total din viața publică în ultimii ani. După ce s-a luptat ani întregi cu cancerul, dar și cu probleme financiare serioase, artista vorbește acum despre noua ei viața.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!

Dida Drăgan se arată nerăbdătoare să revină pe scenă. Artista s-a pregătit și a înregistrat deja o piesă. În plus, merge săptămânal la școală și ia ore de canto.


‘D-abia aștept să revin pe scenă. Mă și pregătesc. Am înregistrat deja o piesă de dragoste și merg săptămânal la școală, iau ore de canto, cu profesoara mea, Gabriela Duțescu, care a lucrat ca foniatru la Centrul Medical ORL, și pe care o știu ‘d-o clipă, cât o viață’, a spus Dida Drăgan, în exclusivitate pentru impact.ro

În anii 90 era una dintre cele mai populare cântărețe. Cu un timbru vocal aparte, artista era nelipsită de la concerte și apariții TV. În ultimii zece ani, însă, nu s-a auzit mai nimic de ea.


Artista s-a descurcat destul de greu în vremea regimului comunist. Ea a declarat că este o revoluționară, însă preferă să nu își amintească de acele vremuri.

 ‘Nu-mi place să vorbesc despre nimeni de rău, eu sunt și am fost o revoluționară, în felul meu. Apăream foarte rar la televizor, iar acum sunt foarte selectivă. Și în turnee plec la drum doar cu marile voci ale României, cu Adrian Daminescu, cu Luminița Anghel și cu Monica Anghel. La concertele pentru 1.000 de persoane se strâng peste 10.000 de fani’.


‘Și o ador pe Angela Similea, tot îi spun că o alerg, ca să apară din nou pe scenă. Din păcate, adesea, lumea nu mai respectă marile valori. Ea este un om simplu, modest, valoros. E important să nu stai cu nasul pe sus, ca artist’, povestește Dida Drăgan.


Dida Drăgan a avut gânduri de sinucidere

Dida Drăgan a avut parte de necazuri greu de dus, având grave probleme de sănătate, cauzate, se pare, de problemele financiare fără ieșire.

Artista a luptat 13 ani cu o boală necruțătoare, cancerul, pentru care s-a tratat în Elveția, acolo unde locuiește sora ei, având o serie de intervenții chirurgicale. După apariția sa la emisiunea lui Fuego, ‘Drag de România, cântăreața a dat semne că a trecut peste teribila problemă de sănătate.


Se pare că necazurile fără de sfârșit ale Didei Drăgan au debutat prin 2005 când, în urma unor afaceri păguboase, a făcut un împrumut de 500 000 de euro în bancă, pe care nu l-a mai putut achita, fiind executată silit.

Citește și: Dan Negru explică de ce i s-a dus faima de zgârcit și ce discuții sunt în familie despre bani:’Când ajung prin piață, iau mai ieftin’/ EXCLUSIV

Citește și: Bianca Brad, despre relația cu Ștefan Bănică Jr:„M-a prins flama, când l-am văzut


Citește și: Iulia Albu a atacat-o dur pe Adelina Pestrițu:„O fostă dansatoare de club. Valoarea ei este…

Am avut nenumărate depresii, dar sunt o mare credincioasă. Dumnezeu nu m-a lăsat! Niciodată nu mi-a fost uşor. Trebuie să recunosc, am vrut să-mi iau viaţa de mai multe ori. Unul dintre momente a fost atunci când m-au acuzat pentru ce nu am făcut. Am fost acuzată de misticism, când am luat premiu cu piesa «Reaprindeţi candela». Mergeam la biserică. Dar întotdeauna cineva m-a ţinut în picioare, acela a fost copilul meu‘, declara Dida Drăgan în urmă cu mai mulți ani la Antena 1.