Diana, fiica lui Adrian Enache, încă are traume de când a fost agresată, în scara blocului: „Sunt tăiată la gât, pe sâni, pe mâini, la tendoane și în palme”

.

Diana Enache a trecut, în urmă cu șase ani, printr-o traumă enormă, după ce a fost atacată de portarul de la blocul tatăl său, care a încercat să o violeze și a agresat-o. Diana Enache a trecut peste cumpăna de la 17 ani, însă a rămas cu cicatrici pe tot corpul.  Acum, tânăra de 23 de ani și-a recăpătat echilibrul și se simte bine.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Se ferește să își expună viața personală, asta din cauza mediatizării cazului și a existenței multor guri rele, care au acuzat-o pentru ce s-a întâmplat. 


„Din cauza eveninentului neplăcut avut în urmă cu șase ani, cu tentativa de viol, a fost totul foarte mediatizat, mi s-au pus etichete și mi-am auzit multe variante, pe care nu eram eu în stare să le duc. Dar lucrurile astea m-au călit și nu mi-am mai dorit să expun tot ce înseamnă viața mea privată. Prefer să fiu fericită în cuibușorul meu acolo, când o fi să mă mărit, o să aflați’, a spus fiica lui Adrian Enache, pentru click.ro

Tânăra de 23 de ani spune că a simțit frică, atunci când a auzit că libenazul care a încercat să o violeze a fost eliberat. 


S-a vindecat cu rugăciune

„Toată lumea mă întreabă, sunt ok, pentru că mi-am impus să fiu ok. De când am aflat că a fost eliberat am trăit cu niște frici, dar mi-am dat seama că totul pornește de la cap. Dar am trecut peste prin rugăciune, pentru că pe mine rugăciunea m-a ajutat foarte mult. Sunt un om credincios, eram și înainte, dar odată cu acel eveniment neplăcut, uite că m-a ajutat’, a spus Diana. 

„Are un ordin, însă știi cum e, dacă vrei să faci rău, poți să faci. Nu vreau să mă înconjor de gânduri negative, să-l ferească Dumnezeu să mai încerce ceva. E un episod închis’, a adăugat ea. 


A rămas cu cicatrici pe tot corpul

Cât despre cicatricile cu care a rămas, Diana spune că îi amintesc de cât este de puternică. 

„Sunt tăiată în mai multe zone, la gât, pe sâni, pe mâini, la tendoane, și în palme, n-au trecut încă, cicatricile sunt în continuare. S-a pus problema atunci să fac o intervenție cu laser și să scot cicatricile, dar eu sunt o fire puternică, lucrurile astea fac parte din mine, din experiența mea. Îmi arătă cât de puternică sunt când mă uit în oglindă’. 


Cum s-a întâmplat totul

În dimineaţa zilei de 5 iulie 2014, Diana Enache a fost atacată cu un cuţit, în scara blocului în care locuieşte, chiar de către cel care asigura paza clădirii.

Diana, care avea 17 ani la momentul respectiv, se întorcea de la o petrecere când, în scara blocului, a realizat că nu funcţionează lumina, moment în care i-a cerut portarului să o ajute.

Între cei doi s-a iscat o ceartă, iar bărbatul a scos un briceag, rănind-o pe tânără la nivelulor mâinilor şi toracelui.


Diana Enache a primit îngrijiri medicale la Floreasca, plângerea împotriva agresorului fiind depusă chiar de Adrian Enache la Secţia 2 din Capitală. În faţa omenilor legii, libanezul a declarat că tânăra l-ar fi jignit, pentru că este arab şi se afla în perioada respectivă în Ramadan.

Oamenii legii au ajuns însă la concluzia că libanezul ar fi încercat să o violeze. Kanaan Ali Riad, de 48 de ani, a fost trimis în judecată pentru pentru infracţiunile de tentativă la viol şi purtare abuzivă.


La mijlocul lunii octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe libanezul Kanaan Ali Riad la cinci ani de închisoare. În plus, l-a obligat la plata unor daune morale de 50.000 de euro în solidar cu societatea angajatoare.