Dialog emoționant între Ștefan Bănică Jr. și fiul lui, pe scena Sălii Palatului. „Mi-e dor să te știu lângă brad”

.

Ștefan Bănică Jr. a susținut joi seara un concert memorabil pe scena Sălii Palatului, așa cum și-a obișnuit fanii, an de an, în perioada Crăciunului. Fiul lui, Radu, i-a fost alături, cei doi oferind un duet de excepție, în fața a peste 4000 de oameni.


Joi seara, Ștefan Bănică a cântat alături de Radu Ștefan Bănică, fiul lui în vârstă de 16 ani.

La un moment dat,  seniorului Ştefan Bănică a apărut pe un ecran alăturat, astfel încât trei generații au cântat împreună, spre încântarea celor prezenți care s-au emoționat în timpul spectacolului.


„Mi-e dor să te știu lângă brad…nerăbdător să desfaci cadourile, bucurându-te ca un copil, tati’, i-a spus Radu, iar Ștefan a reacționat imediat: ‘Și mie mi-e dor să-ți spun, a mia oară, te iubesc, băiete și îi mulțumesc lui Dumnezeu că exiști’