Pentru că deja faimosul Megxit ține prima pagină a presei internaționale de aproape o săptămână, iar Elisabeta a II-a s-a văzut nevoită să aibă o atitudine oficială în privința dezertării Ducilor de Sussex din familia regală britanică. Iată ce decizie a luat suverana în privința Prințului Harry și a lui Meghan Markle!
După ce Meghan Markle și Prințul Harry au renunțat la rangul de membri seniori ai familiei regale britanice, decizie pe care au luat-o fără a se fi consultat cu Regina Elisabeta a II-a, toată lumea s-a așteptat la represalii. Vestea a creat mare rumoare nu doar în rândul cetățenilor britanici, ci și la Palatul Buckingham, pe suverană întristând-o alegerea făcută de nepotul ei preferat, care s-a hotărât să trăiască, de acum înainte, în afara regatului britanic…
Mai mult, conform surselor, Prințul Charles și Prințul William au fost furioși pe Harry și pe Meghan, care au dat astfel monarhiei o grea lovitură de imagine.
Harry și Meghan nu vor să depindă de fondurile publice
Regina însă, în pofida supărării evidente, a dat cum era și de așteptat, un comunicat diplomatic:
Eu și familia mea sprijinim dorința lui Harry și a lui Meghan de a-și construi o nouă viață ca tânără familie. Cu toate că am fi preferat să rămână în calitate de membri cu drepturi depline ai familiei regale, le respectăm și le înțelegem dorința de a trăi o viață mai independentă, în timp ce vor rămâne membri apreciați ai familiei mele. Harry și Meghan au spus clar că nu vor să depindă de fondurile publice în noile lor vieți, explică textul dat publicității de regină.
De aceea ne-am înțeles că urmează o perioadă de tranziție în care Ducii de Sussex vor petrece timp în Canada și în Marea Britanie. Acestea sunt probleme complexe pe care familia mea trebuie să le rezolve și este mult de lucru, dar am cerut să se ia o decizie finală în zilele care urmează, a punctat Regina Elisabeta a II-a în comunicat.
Bunica nu e supărată pe nepot
În pofida faptului că Prințul Harry și soția lui și-au nesocotit familia, Regina Elisabeta a II-a nu s-a îndurat să-și exileze complet nepotul preferat, așa că este pregătită să facă o înțelegere avantajoasă cu cei doi, chiar dacă au ales să trăiască în Canada de acum înainte.
Regina le-a permis Ducilor de Sussex să renunțe la îndatoririle lor regale, dar, cu toate acestea, cuplul va continua să beneficieze de bani din fondurile regale. Pe scurt, Meghan și Harry vor continua să trăiască regește, fără a fi însă constrânși de obligațiile impuse de rangul lor, ca până acum!
Dorința Ducilor de Sussex de a obține independență financiară este destul de greu de atins, cu atât mai mult cu cât Meghan și Harry ar trebui să returneze nu doar sumele plătite din fonduri publice pentru protecția de care dispun din partea poliției, ca să nu mai vorbim despre casa lor, Frogmore Cottage, din Windsor, în renovarea căreia au fost investite recent 2,4 milioane de lire sterline din banii plătitorilor de taxe… Contribuabilii nu sunt prea fericiți din cauza asta.
Foto: Hepta, Profimedia