De la 18 ani, Ruby a suferit 3 operații la sâni. Cântăreața a avut de suferit: "Nu am purtat bustiera, am avut carne vie"

 Pirvu Cristina
.

Ruby a suferit de-a lungul anilor 3 operații la nivelul sânilor. Cântăreața și-a dorit un bust voluminos, frumos cum orice femeie visează. Din păcate, artista nu a respectat sfaturile medicilor și a avut de suferit, ba chiar una dintre operații i s-a deschis.

Pe când era în liceu, Ruby era complexată. Mulți dintre colegii ei râdeau de ea tocmai pentru că avea un bust destul de generos, cum nu multe fete de vârsta ei aveau.

Atunci, cântăreața a decis să ia o decizie. A mers la medic și a făcut o micșorare de sâni. Părinții eu nu au știut și s-au trezit în fața lucrului împlinit. Ulterior, vedeta și-a dat seama că nu a luat decizia bună și a urcat pe masa de operație din nou, pentru o mărire a bustului. Nu a respectat indicațiile medicului și a avut de suferit.

Acum, vedeta se laudă cu cea de a treia intervenție. Ruby este mândră de cum arată, de noii ei sâni.

„Eu sunt încă în recuperare…Da, acum ceva am făcut ceva frumos. Mă bucur că acum a dat Dumnezeu să iasă exact așa cum îmi doresc eu. Nu arăta foarte bine, am vopsit gardul cât am putut, timp de vreo 7 ani.

Pe aceea mi-am făcut-o la scurt timp după ce am terminat liceul. Eram complexată pe atunci pentru că multe dintre colegele mele, colegii mei făceau mișto de mine.

Mi-am făcut-o pe prima de micșorare, apoi pe a doua ca să repar și am nenorocit situația complet. Da, bustul meu natural era mai mare decât acum. Era foarte drăguț…îmi pare rău acum.

În ultimii 7 ani, am avut complex. Eu nu mi-am văzut sânii de foarte multe ori, am zis că mă accept aşa cum sunt, dar nu era aşa.

Toată vina a fost a mea, nu am ascultat indicaţiile medicului, nu am purtat bustieră. Mi s-a deschis operaţia, era carne vie, m-am dat cu alifie şi mi-am pus leucoplast, nu mai ştiu ce era în capul meu atunci”, a spus Ruby la Antena 1.

Ruby-a-suferit-a-treia-operatie-la-sani-1Ruby-a-suferit-a-treia-operatie-la-sani-1

Ruby este disperată fiindcă nu se mai poate opri din slăbit: „Sunt foarte schiloadă!'

Chiar dacă nu are înălțimea unui fotomodel, Ruby, la 1,64 m, a avut dintotdeauna un trup armonios, cu forme. Iată însă că, în ultima vreme, artista se confruntă cu o problemă destul de gravă – slăbește văzând cu ochii și a ajuns deja să cântărească 45 de kilograme!

„Vă pup, prieteni! Aveți grijă de trupurile voastre!', spune artista, într-un videoclip postat pe contul ei de Instagram, în timp ce mușcă demonstrativ dintr-un sendviș. Apoi, Ruby li se confesează fanilor ei: „Prieteni, avem probleme! Problema mea se numește 45 de kile, prieteni! Sunt foarte schiloadă. Prea mult!', s-a plâns bruneta, în timp ce acul cântarului era fixat pe cifra cu pricina.

Foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton