Când vine vorba despre Crăciun, Regina Elisabeta a II-a se transformă într-un adevărat maestru de ceremonii, la Sandringham, așa că nimeni nu are voie să gafeze, nici măcar în privința ținutelor…
În fiecare an pe vremea asta, Regina Elisabeta a II-a se află pe domeniul său de la Sandringham, unde pregătește Crăciunul în cele mai mici amănunte – începând cu împodobirea castelului și încheind cu partida tradițională de vânătoare. Deloc de neglijat sunt și întâlnirile, prânzurile și cocktail party-urile pe care suverana Marii Britanii le are programate în această perioadă, deoarece acestea presupun nenumărate outfituri, a povestit Angela Kelly, croitoreasa și confidenta Reginei, în cartea sa biografică.
„Regina este la fel de ocupată cum ar fi în Londra, doar că are și mai mulți oaspeți de întreținut. Drept urmare, își va schimba outfiturile de mai multe ori pe zi – ar putea fi între 5 și 7 ori”, a spus Angela.
Regulile se execută, nu se discută!
După ceaiul de după-amiază și plimbarea câinilor, Regina stabilește întotdeauna ce urmează să poarte în acea seară, suveranei fiindu-i prezentate schițe cu propunerile.
Pentru a fi evitată orice greșeală de natură vestimentară din partea oaspeților, stilistul reginei le comunică tuturor alegerea suveranei din acea seară. „Odată ce Majestatea Sa și-a ales rochia pentru cină, toată lumea va primi o notificare scrisă ce va detalia ținuta suveranei, cameristele putând astfel să aleagă rochiile potrivite pentru doamnele invitate la palat”, a scris Kelly.
„Când vine vorba despre familia regală, nu contează dacă membrii acesteia poartă aceeași culoare ca regina, pentru că sunt rude. În ceea ce-i privește pe ceilalți oaspeți totuși, aceștia știu foarte bine că nu ar trebui să poarte aceeași culoare ca Majestatea Sa, chiar dacă regina nu s-ar supăra în cazul în care s-ar întâmpla asta”, a completat confidenta reginei.
Foto: Profimedia, Hepta