De ce s-a certat WRS cu mama lui, la începutul carierei. Andrei Urs, cunoscut drept WRS, a făcut senzație la Eurovision și a fost desemnat câștigătorul ediției trecute de la „Te cunosc de undeva”. Artistul a revenit și pentru cel de-al 19-lea sezon la show-ul transformărilor. Am a avut ocazia să avem o discuție plăcută cu WRS, în care ne-a vorbit și despre începuturile carierei sale. Artistul ne-a mărturisit că a fost nevoit să treacă peste cuvântul mamei, pentru a-și urma visul.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Ești semifinalist Eurovision și câștigătorul sezonului trecut de la „Te cunosc de undeva'. Dintre cei dragi ție, care sunt cei mai mari susținători ai tăi?
Sora mea este cel mai mare critic și cel mai mare susținător. De fiecare dată când termin o piesă sau un moment la „Te cunosc de undeva' este foarte sinceră. Și maică-mea la fel. Chiar dacă am dus o luptă cu mama, pentru că eu învățam foarte bine când eram în liceu și când m-am mutat în București am început cu dansul, am renunțat la facultate, a fost scandal mare și acum îmi spune „Îmi pare rău că m-am opus'. Faptul că mi-a pus o piedică, m-a ambiționat și mai tare și m-a ajutat să ajung aici.
De ce s-a certat WRS cu mama lui, la începutul carierei
Cum a fost momentul când tu i-ai spus mamei tale că vrei să renunți la facultate? Cum a reacționat?
A fost foarte greu. Am fost la ASE Marketing, am încercat trei facultăți. A urmat SNSPA și apoi și Româno-Americană, tot așa, un an din fiecare. A fost greu și vorbesc din ce în ce mai des despre asta, nu pentru că vreau ca, copiii să se răzvrătească împotriva părinților, ci pentru că vreau să le spun să-și urmeze visul până în pânzele albe. Dacă e să mă întrebe cineva care e cea mai mare frică a mea în viață, nu e teama de moarte, ci de regret. M-am lăsat purtat de vocea aia interioară și mi-am zis „Nu contează cu cine te cerți, cu cine te împaci', chit că nu-ți iese, măcar știi că ai încercat.
WRS, despre provocările de la Te cunosc de undeva
Simți cumva o presiune în calitate de concurent la „Te cunosc de undeva', având în vedere că ai fost câștigător sezonul trecut, când ai făcut echipă cu Emilian?
Da, categoric. De când m-am întors, am simțit de la echipa de producție atitudinea: „ați câștigat, așa că acum o să vă dăm momente multe mai grele' și de la ceilalți concurenți la fel, pentru că erau „Ia mă, hai să vedem câștigătorii, ce le poate pielea' și cumva noi nu mai puteam să fim relaxați, trebuia să demonstrăm și am avut noroc să fiu cu Emilian în echipă, pentru că el e perfecționist, mult mai perfecționist decât mine. Muncește extraordinar de mult. Încercăm să ne și distrăm, că până la urmă despre asta e vorba. Sezonul trecut am reușit să ne relaxăm abia la jumătatea sezonului și după aia ne-a părut rău că nu ne-am bucurat de moment. Acum ne-am promis că o să ne distrăm mult mai tare, dar în același timp o să și muncim.
După participarea la Eurovision, crezi că show-ul „Te cunosc de undeva' ți-a oferit ocazia să demonstrezi publicului de ce ești în stare și că ești un artist cu adevărat talentat?
Da, categoric, sincronizarea a fost perfectă, pentru că „Te cunosc de undeva' a succedat Eurovisionul. La Eurovision s-a pus mai degrabă accent pe dans și show, presiunea a fost mai mare și ai la dispoziție doar trei minute. În schimb, la „Te cunosc de undeva' am reușit să demonstrez românilor faptul că eu pot mai mult de atât, am cântat piese rock, am cântat muzică populară și mi-a dat încredere în mine, ca vocalist, având în vedere că eu fac asta de puțin timp. Eu am făcut dans mulți ani și m-am antrenat mult pe partea vocală și acum, prin intermediul emisiunii, am reușit să demonstrez oamenilor ceea ce pot. Mulți mi-au spus „Uau, nu știam că tu cânți așa', inclusiv prietenii mei apropiați, pe care îi am de 15 ani. Și nici eu nu eram conștient că sunt capabil de așa ceva și „Te cunosc de undeva' mi-a scos la iveală o latură care nu știam că e în mine.
WRS: „La polul opus, mi-am dat seama că sunt foarte bun la rock’
Ai avut momente la „Te cunosc de undeva' când simțeai că, orice ai face, nu-ți iese un personaj, dar până la urmă ai reușit să-l reprezinți?
Da, la Beyonce „Single Ladies', când trebuia să dansăm pe tocuri, dar trebuia și să cântăm, sau la Lady Gaga. La fel s-a întîmplat și la momentul de muzică populară, la Tudor Gheorghe. Eu n-am cântat în viața mea muzică populară și nu pot să spun că sunt familiarizat cu stilul. Părinții mei, într-adevăr, au făcut dansuri populare, dar nu sunt un fan împătimit. Emilian e mult mai familiarizat cu stilul și îi spuneam lui Emlian: „Eu nu pot să cânt așa, eu nu știu să fac asta' , iar până la urmă a ieșit foarte bine. Sunt multe momente care m-au încercat. La polul opus, mi-am dat seama că sunt foarte bun la rock.
FOTO: Facebook, TVR, PRO TV