De ce Prinţul George poartă mereu pantaloni scurţi

 Florentina Liutic
.

Prinţul George, al 3-lea în ordinea succesiunea la tronul Marii Britanii, are 3 ani, iar apariţiile sale publice sunt urmărite cu mare interes.

 

Îmbrăcat foarte cool de fiecare dată, George păstrează acelaşi model de pantaloni, indiferent de ţinuta aleasă de mama lui. Astfel, micul prinţ este imbracat mereu cand apare in public cu pantaloni scurţi, chiar dacă temperaturile de afară ar impune o altfel de ţinută.

 

Explicaţia este simpla, ducesa de Cambridge respectând o tradiţie regală din secolul al XVI-lea atunci când îşi îmbracă fiul. Este vorba de o etichetă urmată de aristocraţia britanică şi de familia regală, conform căreia băieţii poartă pantaloni scurţi, în caz contrar fiind considerat un gest „suburban' sau unul caracteristic „clasei mijlocii'.

 

Se pare că este un gest foarte british să îi îmbraci pe băieţi până la 8 ani în pantaloni scurţi, în timp ce pantalonii lungi sunt purtaţi de băieţii mai mari şi de bărbaţi.

 

Dacă ne uităm în urmă, această tradiţie a fost respectată cu ani în urmă şi de Prinţii William şi Harry.

 

Foto: Hepta

 

Printul GeorgePrintul George

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton