De ce a părăsit Flavius Jucu Casa iubirii: "Am avut un..."

.

Flavius Jucu a fost unul dintre cei mai apreciați concurenți de la Casa iubirii. Concurentul a pășit în emisiune pentru a-și întâlni jumătatea, lucru care s-a și întâmplat. S-a sărutat cu Dori în camera roșie și părea că are gânduri serioase cu aceasta. Însă, bărbatul a anunțat că pleacă din competiție. Iată care este motivul!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!


Flavius Florin Jucu este un tânăr pasionat de sport, rețele de socializare și filme. Aceasta a acceptat să facă parte din proiectul Casa iubrii, de la Kanal D, întrucât își dorea să-și întâlnească jumătatea. Astfel, a aplicat la casting și a fost acceptat. În casă, Flavius a reușit să se integreze imediat printre ceilalți și chiar a mers în camera roșie cu o concurentă, cu care s-a și sărutat.

Însă, spre surprinderea tuturor, Flavius de la Casa iubirii a decis să părăsească competiția. În cadrul unui interviu, tânărul a vorbit deschis despre motivul pentru care a luat această decizie, dar și ce se va întâmpla cu relația cu Dori.


Citește și: Cine este Flavius Florin Jucu de la Casa Iubirii.Cu ce actor celebru seamănă

Citește și: Cine sunt concurenții de la Casa iubirii.14 tineri își caută jumătatea în emisiunea de la Kanal D

Citește și: Ce face Laura Giurcanu cu banii câștigați la Survivor: „Am un plan și anul ăsta am să-l duc la capăt/ EXCLUSIV

Citește și: Alexia Țalavutis și Dima Trofim, detalii de culise din noul sezon Te cunosc de undeva:„O să vă rămână întipărit în creieraș

De ce a părăsit Flavius Casa iubirii


Flavius de la Casa iubirii a decis să își urmeze calea. Mai exact, concurentul a decis să participe la un casting online pentru un rol într-un film din India și acum are de gând să meargă până acolo, pentru a aflat dacă va juca sau nu în producția respectivă.

„Am vrut să țin un discurs, dar când i-am văzut pe toți nu am mai putut. M-am simțit foarte apreciat. A simțit că oamenii m-au văzut dincolo de aparențe, toți mă credeau arogant.


Eu am fost în India, am fost model. Am avut un casting pentru un film și am dat castingul online și mi-au spus că vor să mă vadă în realitate. Chiar dacă merg acolo și nu e să fie, vreau să merg acolo și să dau tot. Am ajuns printre ultimii cinci(…) Eu voi pleca în trei zile înapoi în India.

Am venit după trei luni din India, am venit în casă și am avut nevoie de timpul de adaptare.Mă adaptasem și am spus că vreau să plec, dar vreau să încerc treaba asta, e o competiție foarte mare acolo’a declarat Flavius. 


Ce spune despre relația cu Dori

În continuare, tânărul a mai vorbit și despre relația cu Dori. Acesta susține că nu se îndrăgostise de concurentă, însă începuse să se atașeze de ea. Chiar spune că regretă faptul că s-a întâmplat asta și că a trebuit să o părăsească.


„A fost totul real, nu a fost nimic fake (n. red. despre emisiune) Îmi pare rău (n. red. că a lăsat-o pe Dori). De îndrăgostit nu mă îndrăgostisem, dar începusem să mă atașez de ea, mă liniștea. De asta aveam nevoie.

Mesaj pentru concurentii din casă: Vreau să vă mulțumesc pentur că m-ați acceptat și ați văzut dincolo de aparențe. Totul a fost real și o să îmi fie dor de voi’a mai spus tânărul. 

sursă foto- Facebook, Captură video