Daniel Pavel, primele imagini cu iubita lui, după Survivor. Unde au plecat, împreună

 Dumitrache Medeea
.

Daniel Pavel s-a întors în România odată cu toți concurenții Survivor 2021. Prezentatorul emisiunii a avut parte de o revedere emoționantă cu iubita sa, chiar dacă nu s-a întâmplat exact după terminarea competiției. Iată primele imagini cu cei doi împreună, după Survivor.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Deși nu a făcut parte dintre concurenții Survivor și a avut acces la telefon, și Daniel Pavel a simțit lipsa persoanelor dragi și mai ales a iubitei sale.

daniel-pavel9daniel-pavel9

Cei doi nu au reușit să se vadă imediat după ce prezentatorul a ajuns în România, însă revederea a fost cu atât mai emoționantă.

Daniel Pavel, revedere emoționantă cu iubita sa

Daniel Pavel a stat timp de șapte luni în Republica Dominicană, loc în care a trăit emoțiile cot la cot cu Faimoșii și Războinicii. Deși a fost o experiență cu adevărat specială și i-a plăcut să facă parte din acest proiect, Daniel Pavel a simțit dorul de casă și de persoanele dragi.

Prezentatorul nu a reușit să se vadă cu iubita sa, Marina, imediat după ce s-a întors în țară. Însă după puțin timp cei doi au putut să se strângă din nou în brațe.

Citește și: Ce ritual are Daniel Pavel, prezentatorul Survivor, înainte de filmări.

Citește și: Cum a ajuns Daniel Pavel prezentator la Survivor:

Citește și: Irina Fodor s-a întors de la Asia Express!

Citește și: Maya, fiica Antoniei, a primit prima comuniune la catolici.

Revederea a fost una emoționantă, iar Daniel Pavel a postat câteva fotografii alături de Marina pentru a marca momentul.

Un acasā al tihnei de care am avut nevoie pe toate planurile☯️', a scris Daniel Pavel pe Instagram alături de fotografiile cu Marina.

Și după tot acest timp petrecut unul departe de celălalt, cei doi au simțit nevoia să se distreze și să profite de timpul liber astfel că au plecat în Vama Veche.

Ce planuri are Daniel Pavel după Survivor

Prezentatorul Survivor a dezvăluit că în Republica Dominicană a avut timp să stea cu el însuși și să aibă parte de „o călătorie interioară’.

„Cea mai mare bogăție sufletească… Sunt acum în decompresie. Îmi așez lucrurile din viață. Nu am apucat să mă văd încă cu iubita mea. Este la Viena și urmează să vină. Este o întreagă poveste, dar cea mai mare bogăție sufletească este această călătorie interioară, această introspecție. Am stat cu ochii în tavan, n-am prea citit, m-am concentrat pe documentarea aferentă jocului în sine. În rest, am stat cu mine foarte mult‘, a mai spus Daniel Pavel.

Daniel a spus că nu știe foarte sigur ce va face pe viitor, însă își dorește ca în următoarea perioadă să plece în vacanțe împreună cu iubita lui, cu fiul său, dar și cu tatăl lui.

Nu știu. Eu am venit acasă. Eu chiar simt și vorbeam cu colegii. Adevărul este că după voi, încep să simt că am ajuns acasă în această a patra zi. Sunt aproape. Nu știu cum să spun. Urmează să fac niște vacanțe cu iubita mea, cu băiatul meu. Separat. Sau cu tata aici în București. După aia, vedem ce se întâmplă’, a spus în final Daniela Pavel.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton