Fiul lui Florin Salam, Dani Stoian, s-a căsătorit. Azi este o zi extrem de importantă în familia lui Florin Salam, asta fiindcă fiul său, Dani Stoian, s-a cununat civil cu iubita lui, care i-a dăruit și un copil în urmă cu mai mult timp. Cei doi au decis să facă pasul cel mare în prezența apropiaților, alături doar de cei dragi, însă imaginile făcute publice pe rețelele de socializare au lăsat loc de interpretări. Mai concret, s-a zvonit că celebrul manelist si soția lui, Roxana Dobre, nu ar fi fost prezenți la eveniment. Iată ce a declarat fiica lui, Betty Stoian!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Astăzi, fiul lui Florin Salam, Dani Stoian și iubita sa, Mihaela, s-au cununat în fața ofițerului de Stare Civilă, iar vestea a fpst făcută publică în primul rând chiar de către Betty Stoian, care le-a fost alături la cel mai special eveniment de acest gen din viața lor de până acum. I-a felicitat și le-a urat tot ceea ce este mai bun, iar totodată nu a uitat să imortalizeze câteva secvențe pentru cei care o urmăresc în mediul online.
Alături de cei doi îndrăgostiți s-au aflat apropiații, prietenii, familia și toți cei dragi, iar Betty Stoian a ținut să-i surpindă pe toți într-un clip video. Emoționați nu au fost doar cei doi miri care au decis să facă pasul cel mare în relația lor, ci și toți cei prezenți. Deși s-a zvonit că Florin Salam nu a fost prezent, se pare că nu este adevărat, iar celebrul manelist a fost acolo, extrem de emoționat. Nu, asta nu o spunem noi, ci chiar fiica lui care a făcut o serie de declarații despre evenimentul minunat din familia lor.
Fiul lui Florin Salam, Dani Stoian, s-a căsătorit
Florin Salam are motive de sărbătoare și radiază de fericire, după cum spune chiar fiica lui, Betty Stoian. Băiatul lui din prima căsnicie, Dani Stoian, s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Mihaela, chiar azi și au avut parte de o ceremonie foarte frumoasă, iar totodată discretă, fără lumina reflectoarelor asupra lor. Acum, celebrul manelist este mai fericit și liniștit ca niciodată, asta fiindcă, după ce Betty și Cătălin Vișănescu s-au căsătorit civil acum cinci ani, a venit rândul și rândul fiului mai mic să facă pasul cel mare.
„Dani și Mihaela au făcut cununia civilă. A fost frumos și emoționant, ca la orice cununie.Tata este foarte fericit, a avut emoții ca și la mine. Sunt normale emoțiile. L-am văzut emoționat și pe Dani, dar este normal. Mă bucur pentru el și pentru Mihaela că au făcut acest pas. Ei sunt o familie pentru că au un copil frumos împreună. Acum sunt și în acte familie’, a spus Betty Salam, în exclusivitate pentru FANATIK.
Betty Stoian: ‘Tata este mândru că suntem la casele noastre’ / Florin Salam nu apare în primele imagini de la eveniment
S-a zvonit faptul că Florin Salam și Roxana Dobre au lipsit de la cununia lui Dani Stoian, fiul manelistului, însă conform declarațiilor făcute de către fiica sa, Betty Stoian, se pare că aceste lucruri nu sunt deloc adevărate. Mai mult decât atât, Betty Stoian a ținut să declare că tatăl ei a fost extrem de emoționat pentru fiul său și nora sa, explicând că este foarte mândru de ei și de deciziile lor de până acum.
„Tata este mândru și fericit că atât eu, cât și Dani avem familiile noastre, casele noastre. Asta îl face pe el bucuros acum’ , a mai spus Betty pentru sursa menționată.
Cum se înțelege Betty Stoian cu soția fratelui ei, Mihaela
Betty Stoian s-a afișat încă de dimineață în compania fratelui ei și a cumnatei sale, fiind foarte bucuroasă pentru ei. Fără a ezita le-a urat tot ceea ce este mai bun chiar în fața tuturor, printr-un clip video pe Instagram, ceea ce duce pe toată lumea că au o relație foarte frumoasă. Ba mai mult, chiar a confirmat că se înțelege cu cumnata ei, Mihaela, ca și cum este sora ei. Acum, după frumoasa cununie civilă, urmează, bineînțeles, petrecerea, care, din nou, o să fie alături de cei dragi lor, distracția fiind la cote maxime.
„Eu și cumnata mea, Mihaela ne înțelegem foarte bine, este ca și sora mea. Vom merge la petrecere . Da, va fi o petrecere frumoasă unde vor veni oamenii dragi nouă’ , a concluzionat Betty.
Sursă foto: Facebook / Instagram