Dana Rogoz se teme că va fi singură la naștere, din cauza coronavirusului! "M-a lovit vestea că nu aș avea vizitatori"

.

Aflată în ultimul trimestru de sarcină, Dana Rogoz se teme că nu va primi vizitatori în ziua în care va naște, din cauza carantinei impuse de coronavirus.

Pentru multe femei, printre care și Dana Rogoz, această perioadă ar trebui să fie una dintre cele mai frumoase ale vieții lor, însă pandemia de coronavirus a schimbat totul. Acum există nu doar îngrijorarea pentru propriile persoane, ci și pentru micuții care vor vedea lumina zilei în aceste zile.


„Fetița e bine, sănătoasă'

Dana Rogoz a aflat că va deveni mamă chiar de ziua ei, urmând să-i dăruiască băiețelului ei o surioară. Dacă la vremea respectivă, atât actrița, cât și soțul ei își exprimau fericirea, acum bucuria lor este umbrită din cauza epidemiei de coronavirus, care a schimbat nu doar politica în spitale, ci și viețile noastre cu totul. Recent, Dana, care mai are puțin și naște, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la ziua cea mare, în care se teme că va fi singură.


„Azi am fost la control și fetița e bine, sănătoasă. În același timp, tot azi, m-a lovit vestea că Radu ar putea să nu fie alături de mine la naștere și că și-ar întâlni fetița abia la externarea din spital. Că nu aș avea vizitatori. Că aș fi singură. Știu că nu poți să prevezi o mulțime de lucruri ce țin de o naștere și că poate că greșesc că deja o compar cu prima experiență avută, dar în același timp, sunt prea multe necunoscute în acest moment ca să zic că pot sta perfect liniștită…. Mai sunt mame care urmează să nască în curând și care au aceleași gânduri?, a scris Dana Rogoz pe contul ei de Instagram.

Vedeta a fost imediat încurajată de alte femei aflate în aceeași situație, care i-au spus că, în primul rând, importantă este sănătatea copilului, chiar dacă este trist să fii singură într-o zi atât de importantă.

„Acum o săptămână, râdeam de cei care își făceau provizii'


Ulterior, Dana a recunoscut că, deși nu a fost cuprinsă complet de panică, s-a surprins reacționând cumva diferit din cauza situației cu care ne confruntăm cu toții…

„Acum o săptămână, râdeam de cei care își făceau provizii. Iar ieri, cu masca pe față!, îmi puneam câteva conserve de ton în plus, făină și mălai în coșul de cumpărături. Eu eram dintre cei care fac cumpărături zilnice: mergeam în supermarket pentru doi ardei și un castravete, să am tot timpul cât e necesar, să nu fiu nevoită să arunc prea multe etc.


Dar ieri am schimbat tactica, fiindu-mi cumva rușine de mine. Nu mi-am făcut stocuri pentru o lună, dar am luat tot ce cred că ne-ar fi de folos pentru o săptămână măcar, ca să evităm intrările mai dese în magazine.

O să fac o comparație care descrie mai bine ce simt. Știți cum e când mergeți la un concert în aer liber și la început toată lumea stă pe iarbă și vede de jos scena. Și la un moment dat cei din față încep să se ridice. Iar tu din spate începi să strigi: „stați jos, stați jos!', până când te ridici și tu în picioare, căci vrei să vezi, iar apoi și cei din spatele tău.


Așa simt că se întâmplă și acum. Dincolo de grija pe care o avem cu toții pentru virus, ajungem să fim nevoiți să luăm și alte măsuri de teamă că nu știi ce efecte vor avea acțiunile celorlalți. Asta nu înseamnă că nu sunt în continuare dintre cei mai calmi în grupul meu, gravidă fiind… a mărturisit Dana Rogoz.