Dan Bittman – Fotografii exclusive cu familia lui

 

A fost odată ca niciodată un împărat(al rock-ului românesc), și el avea trei fe­ciori: Alex, Patrick și Mark. Așa ar putea începe povestea noastră despre familia cântărețului Dan Bittman, solistul trupei Holograf. E o poveste fără cifre magice, fără probe inițiatice, dar cu trei feți-fru-moși și cu un prâslea vesel și simpatic, mai ceva ca în basmele lui Ispirescu. Ne-am întâlnit înainte de Crăciun, nu pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, ci la Interbelic, clubul care ne-a primit cu bucurie pentru o ședință foto specială, ce avea să se transforme în prima apariție publică a lui Dan Bittman ală­turi de toți copiii săi. Îmbrăcat cu totul în negru, ca un veritabil star rock, Bitt­man a venit însoțit de cei trei voinici și de discreta sa parteneră de viață, Lilia­na Ștefan, iubita lui de peste 25 de ani și mama (eroină, am spune noi) a celor trei puștani. Întrucât băieții nu erau obișnuiți cu întâlniri de gradul zero ca aceasta (echipă de stiliști, redactor-șef, fotograf, make-up artist, hairstilist, asis­tent foto), am zis să spargem gheața cu o discuție prietenească.

Să facem prezentările…

Dan Bittman: Avem aici una bucată bă­iat de zece ani (arată spre Mark, mezinul familiei); Alex, care face 18 ani pe 1 ianu­arie, deci mai are câteva zile de belfereală și după aceea devine adult, și dom´ Pa­trick, 13 ani.

 

Cu greu te-ai lăsat convins să faci acest shooting împreună cu copiii. De ce?

D: Țin la intimitate și nu îmi place să fac caz de celebritate. Mai ales când vine vorba de copii, nu îmi place să îi bag în gura lumii. Sincer, unul dintre motivele pentru care am acceptat a fost și faptul că acum multă vreme, pe atunci Mark nici nu era născut, am făcut o ședință foto VIVA! la noi acasă, cu Liliana, cu Alex mic și cu Patrick care era foarte mic. Asta se întâmpla în urmă cu zece ani. Am zis să vedem cum a trecut timpul peste noi și să ne rămână și nouă o amintire frumoa­să împreună.

18 ani, ce vârstă frumoasă! Cum erai tu la vârsta lui Alex? Îți aduci aminte?

D: La vârsta lui Alex, mă pregăteam pen­tru Arhitectură. Eram în grupa unui vestit prof căruia îi spunea Gigi Moacă, un mare arhitect, după care am fost în trupa lui Dinu Patriciu, care și el pregătea elevi pentru a intra la facultatea de Arhitectură. Asta făceam: ziceam că o să rup gura târ­gului cu arhitectura, ceea ce nu s-a întâm­plat. Am ajuns totuși, după vreun an, la Construcții Hidrotehnice, facultate pe care am și terminat-o și unde profesor ne-a fost Călin Popescu Tăriceanu. Cu el mi-am dat și examenul de stat. Revenind la ce m-ai întrebat, eram cam ca Alex, nu foarte sociabil. Eram mai tăcut, aveam gașca mea de amici, cântam deja într-o trupă. Unul dintre puștii cu care mă pre­găteam pentru Arhitectură, Mircea, m-a chemat în trupa lui, în care solist era Adri­an Daminescu, care de-abia intrase la Conservator. Erau începuturile. Trupa se numea Blitz. Asta se întâmpla prin ´79-´80. Mamă! Nici nu vreau să mă gân­desc! Era frumos, ne plăcea, asta și pentru că muzica rock era interzisă pe atunci.

 

Înțeleg că Alex face și el muzică… (pa­uză lungă; Alex își adună cuvintele, nu prea are chef să vorbească).

Alex: Da, încerc să ascult cât mai multă muzică și, când îmi place ceva, dezvolt și văd ce iese. Nu prea ascult muzică din România, dar urmăresc colaborările din­tre artiștii de afară, aflu cine-i cine… Nu am un gen anume, ascult și jazz, și rock, orice. Lucrez pe laptop și încerc să mun­cesc cât mai mult, practic de oriunde. Mai ales în vacanțe, sunt din ce în ce mai im­plicat în chestia asta.

 

Te gândești să mergi pe drumul ăsta?

A: Acum mă pregătesc pentru Bac, încă nu m-am hotărât ce să fac în continuare. Aș vrea să fac muzică, dar nu m-aș duce la Conservator. Mi se pare că învăț mai bine singur. La Conservator se studiază mai mult muzică clasică și nu cred că vreau să mă duc în direcția asta. Majoritatea tim­pului stau la școală sau la studio. Bine, nu e propriu-zis un studio, nu e ceva public: ne-am strâns unul cu o boxă, unul cu o boxă și altul cu un calculator și știm că atunci când mergem acolo facem muzică.

 

Cum vă petreceți timpul împreună, ca familie?

D: Eu sunt destul de prins cu plecările. Depinde de perioade: sunt unele în care am spectacole în fiecare zi, serile în gene­ral sunt cam ocupate. Ăsta e cazul fericit când suntem în București, că în rest sun­tem prin țară. Vara încercăm să o lăsăm puțin mai moale, ca să putem face vacanțele împreună. Bine, acum Alex își face vacanțele cu ai lui amici, nu mai dăm de el așa ușor! Anul ăsta am mers numai cu Patrick și Mark. Alex s-a angajat la o terasă, două luni, ca să își câștige singur banii, iar noi am fost în Grecia, în Thassos. Acolo ne place să mergem, pentru că e aproape, însă de anul ăsta s-a aglomerat foarte tare. Iarna mai mergem la schi. Ăștia doi mici sunt cu fotbalul, amândoi fac fotbal la Juniorul și aproape zilnic au antrenamente. Sincer, nu m-am gândit niciodată că asta o să facă. Patrick a fost primul care s-a dus la fotbal și l-a tras după el și pe Marcone, care făcea tenis înainte.

 

De când faci fotbal și cum de ai ales sportul ăsta?

Patrick: Fac fotbal de șapte ani. Țin min­te că m-am uitat la un campionat, nu mai știu dacă era european sau mondial, și mi-au plăcut jucătorii, fazele, tot ce era legat de sportul ăsta. În ziua următoare m-am dus la mama-tata, stăteau amân­doi în pat, și i-am întrebat dacă pot să mă înscriu la un club de fotbal. Tata a zis că o să se intereseze și, după o săptămână, am ajuns pe teren.

 

Dacă ar fi să alegi o echipă din Româ­nia, unde ai vrea să joci?

P: Singurul loc din România care promo­vează jucătorii este Steaua, pentru că au ajuns în foarte multe campionate europe­ne (Europa League, Champions League) și vând foarte mulți jucători tineri și le aduc publicitate. Tocmai l-au vândut pe Stanciu. Nu este singurul club bun, dar este singurul care promovează jucătorii. Dinamo are academie bună de copii, dar nu participă la competiții europene. Are și Hagi Academie, l-a transferat pe fiul său la Fiorentina. Sunt mulți jucători de la Hagi care joacă la Națională și au sub21 de ani. Dar, în principal, mă gândesc la Steaua.

 

Și dacă ar fi să joci la o echipă de afară?

P: Mereu mi-am dorit să joc la Real Ma­drid sau la Manchester City. Sunt echipe­le mele favorite. La Real Madrid, chiar dacă nu ești cel mai bun jucător din echi­pă, tot poți să evoluezi enorm. E un jucă­tor, Lucas Vázquez, care a venit din Aca­demie, nu a fost cel mai bun, pentru că a fost în competiție cu Gareth Bale. Dar cât timp e Gareth Bale accidentat, Vázquez joacă titular fiecare meci și dă gol, dă pase de gol. O altă variantă ar fi Manchester City, pentru că acolo au și facultate și mă gândesc și la ce o să fac după fotbal. Cari­era în fotbal nu durează toată viața, și după mă gândesc să mă duc la manage­ment sportiv, la facultate.

 

Pe Mark cum l-ai convins să se apuce de fotbal?

P: Nu știu. Eu îmi vedeam de treabă și a venit într-o zi la mama și i-a spus că el vrea să facă fotbal. El are programul lui, eu am programul meu. Bine, nu e foarte simplu nici pentru mama. Luni, de exemplu, ne ia pe noi de la școală, îl duce pe Mark la antrenamente, mă duce pe mine acasă, vreo cinci ore pierdute pe drum.

 

O mai supărați din când în când?

P: Normal că o mai supărăm, ca toți copiii. Nu e o mamă strictă, dar trebuie să respecți regulile, oricât ar fi de puține: res­pect reciproc, limbaj.

 

Mark, ție ce jucător îți place?

Mark: Messi e favoritul meu.

 

Și de ce îți place fotbalul?

M: Îmi place că alerg, că evoluez și că îmi fac prieteni. Uneori, antrenamentele sunt grele și mai vreau și să mă relaxez, acasă mai ales. Ascult muzică pop, rock, elec­tronică. Uneori mă uit la desene. Ieri m-am uitat cu mama la „Harry Potter și mi-a plăcut.

 

Cum i-ai caracteriza pe mama și pe tata?

M: Păi, sunt cam la fel. Tata e mai glumeț și zâmbește mult. Și mama mai zâmbește, dar e ocupată cu treburile ei, cu gătitul și toate celelalte.

 

Cum e să fii băiatul lui Bittman? Te în­treabă ceilalți copii?

M: Cei care mă cunosc deja nu sunt mirați, dar cei cu care nu mă cunosc și află acest lucru mă mai întreabă dacă chiar sunt copilul lui Dan Bittman sau unde e tatăl meu. Mi se pare ciudat, pentru că nu știu cum e să fiu în pielea lor.

 

De care dintre frații tăi te simți mai apropiat?

M: De ambii sunt apropiat, doar că Alex e acum mai ocupat cu studioul lui, cu școala. Uneori mai stau și cu Patrick, avem o minge de pluș și ne jucăm fotbal cu ea în casă.

 

Dan, dacă ar fi să le faci tu o carac­terizare celor mici, ce ai spune de spre ei?

D: Ca personalitate, Alex seamănă cu mine atunci când aveam 18 ani. Pe atunci nu eram așa volubil, poate doar cu cei pe care îi știam eu. Mă bucur că Alex s-a dus puțin și spre muzică și că își caută un drum și în muzică, deși acum e perioada asta cu Bacul. I-am spus să dea la ce facul­tate vrea el, să facă cu plăcere orice alege. Patrickosu e sportivul atomic, și-a dorit dintotdeauna să facă sport, fotbal mai ales. Cât despre Mark, deocamdată, e cel mai vesel dintre ei. Îi prevăd o carieră în actorie sau muzică, are și o voce foarte bună. De altfel, toți trei cântă bine, au ta­lent muzical. Mark avea chiar o arie a lui, se numea „La tavan, o cânta ca un te­nor. Îl puneam să strige „La tavaaaan și toată lumea murea de râs. Seamănă foar­te mult cu tatăl și cu unchiul meu, fratele tatei. Amândoi aveau mult umor și erau genul acela mucalit: stăteau, stăteau și, când îți dădeau câte una, mureai de râs. Toți au luat câte puțin de la noi.

 

De la mama lor ce au luat?

D: Mama lor a făcut și ea sport în tinerețe, a făcut baschet și e o fire foarte activă. Are o minte excepțională, ea se ocupă de lecțiile la matematică (râde). Toți au moștenit de la ea o constituție sănătoasă, dovadă că arată foarte bine (se uită către Liliana cu subînțeles). Toată lumea se miră că după trei copii e așa…

 

Cum v-ați cunoscut tu cu Liliana?

D: Anul acesta cred că am depășit 25 de ani de când ne cunoaștem. Prin anii 90 -91. Era perioada aceea efervescentă în România de după Revoluție. Liliana cred că încă mai era studentă. Cântam împreună oarecum într-un loc care acum există doar fizic, e hotelul Ibis de la Gara de Nord. Atunci se chema Hotel Nord și cântau acolo Daminescu, Baniciu… Aco­lo ne-am cunoscut și uite că, de atâția ani, nu renunțăm unul la altul.

 

Totuși, nu v-ați căsătorit niciodată. A fost asta o idee fixă de-a voastră?

D: Nici măcar. Cred că nu ne plac cere­moniile astea cu rude, cu nenorociri, cu la-lai-la. Inițial am zis: „când o fi, o fi. Niciunul nu a plecat de la ideea că trebuie neapărat să ne căsătorim ca să construim ceva. La un moment dat, chiar ne-am în­trebat: „Noi în ce direcție mergem, că ne știm deja de ceva veme?. Următorul pas firesc era să facem un copil, și uite că, de la unu, am ajuns la trei și am rămas de atâta timp împreună.

 

Copiii ce zic despre asta?

D: Nu cred că i-a influențat în vreun fel. Ei știu cine e tata și cine e mama și ce înseamnă familia. Îi cheamă Bittman pe toți, așa că nu au o problemă cu chestia asta.

 

Nu s-au plâns că îi întreabă lumea dacă sunt copiii lui Dan Bittman?

D: Nu prea. La un moment dat, Alex m-a apărat pe Facebook. Intrase cineva care mă jignea pe acolo, și el a început să se certe cu ăla, până când a intervenit Lilia­na și a pus capăt. Dar el a fost acolo, ală­turi de mine, și asta m-a făcut să mă simt foarte bine.

 

E greu să crești trei copii?

D: Foarte greu! Pare, așa, o joacă, dar… E foarte greu, pentru că și ei merg înainte, fiecare cu ale lui. Alex e în perioada în care își ia zborul, ceilalți sunt în perioade prin care am trecut deja, dar nu sunt nea­părat asemănătoare. Doar așa, ca cifre, se aseamănă, că au „x ani, dar în rest fieca­re are sensibilitățile lui și trebuie să-l asculți și să-i găsești cheia. Iar la asta Liliana se pricepe cel mai bine.

 

Ce fel de educație ai zice că le-ați dat copiilor?

D: Noi zicem că le-am dat o educație bună. N-a fost nevoie să stabilim niște li­mite, le-am arătat că se poate trăi civilizat, cu o bibliotecă în casă care să te ajute să înțelegi despre ce e vorba – lucrurile la care se gândesc toți părinții când vine vor­ba de educația copiilor. Normal că toată viața încerci să îi îndrumi, dar deja ajung la vârsta la care trebuie ei să decidă. Mai ales cu Alex am stat de vorbă acum și i-am zis că nu o să trăim noi în locul lui: „Ești tu cu ceea ce îți place, deci pune mâna pe viață!.

 

Subiectul „fete l-ați abordat?

D: Când îl întreb dacă are o prietenă, zice: „Da de ce numai una?! Deci aici s-ar putea să… (râde) Nu știu, nu vreau să intru cu picioarele în viața lui. Dacă vrea el să îmi spună, o să îmi spună.

 

Crezi că îi spune mai multe Lilianei?

D: S-ar putea, pentru că așa sunt băieții, își găsesc mai rapid un confident în mamă.

 

Cum v-ați împărțit rolurile? Cine e mai sever?

D: Știi cum e! Ne aruncăm unul altuia treaba asta. Dar am observat că ea îi muștruluiește mai tare decât o fac eu, și văd că ascultă de ea mai bine.

 

Ce o să faceți când o să plece toți de acasă?

D: Să știi că o statistică spune că în Româ­nia băieții stau cu părinții până la 32-33 de ani, așa că stăm liniștiți. Din păcate sau din fericire, nici nu știu cum să spun, avem o casă foarte mare și, dacă rămâne goală, nu e bine. Eu sper să îi țin mai mult alături, cât s-o putea.

Băieții s-au îmbrăcat între timp și fotogra­ful îi așteaptă la cadru. Cei patru iau poziția de poză, deși eforturile fotografului de a-i face să zâmbească nu dau roade. Alex stă îmbufnat într-o parte și nu vrea deloc să zâmbească. Liliana stă lângă mine și îmi șoptește că, cu cât îl bagă în seamă mai mult, cu atât o să se închidă mai tare. O mamă știe cel mai bine, iar Liliana e genul acela de mamă care își știe bine copiii. Îmi arată poze pe Facebook cu Alex și prietenii lui, unde e mult mai relaxat și vesel. La fel și Patrick, căruia chiar îi place să se pozeze singur, mai ales că are corpul lui Ronaldo. O văd cum stă cu emoții pentru fiecare în parte și mă gândesc că și-a dedicat viața acestor copii, lăsându-și prea puțin timp pentru proiec­tele personale în care se implică (căutați Cutiuța Muzicală și o să găsiți acolo altă Liliana Ștefan). În rest, este mama celor trei puștani ale căror nevoi sunt mereu pe primul loc: du-i la școală, ia-i de la școală, du-l pe unul la antrenamente, ia-l pe celă­lalt de la antrenamente, culege-l și pe cel mare de la meditații, în weekend iar me­ciuri și teme. După multe insistențe, o convingem și pe ea să facă o poză alături de cei patru. Se așază în spate, cocoțată pe o bancă, îl ia pe unul dintre puști de gât. Da, îmi spun, acum portretul de familie e complet. „Zâmbiți, vă rog!

 

ALINA BĂISAN Foto IONUȚ STAICU

Stilist: SILVIA CRISTESCU Asistent stilist: OLIVIA STOICA

Coafură: ALEX CLAUDIU SÂRGHE

Machiaj: DIANA IONESCU

Vestimentație Dan: Trendy by Adina Buzatu, Tommy Hilfiger și garderoba personală

Vestimentație Alex: Diesel, Guess și garderoba personală

Vestimentație Patrick: Guess, Tommy Kids, Just Cavalli și Paul Smith (magazinul Sport Couture) și garderoba personală

Vestimentație Mark: Tommy Kids și garderoba personală

Vestimentație Liliana: H&M, Guess și garderoba personală

Fotografiile au fost realizate la Club Interbelic. Mulțumim pentru sprijin!

 

 

 

Citeste si:

 

Fiul cel mare al lui Dan Bittman si-a facut debutul in muzica