Cum se înțelege Dana Marijuana cu noul iubit, după moartea fostului partener. Vedeta, pe numele ei real Dana Coteanu, a vorbit despre bărbatul din viața ei, care a ajutat-o să treacă peste trauma vieții ei, și anume pierderea celui pe care-l numea 'sufletul ei pereche'. Iată cât de bine se înțeleg cei doi și ce spune cântăreața despre el!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Cum se înțelege Dana Marijuana cu noul iubit, după moartea fostului partener. Dana Marijuana a trecut, în 2022, prin unul dintre cele mai cumplite episoade din viața ei. Iubitul său, Daniel Burlacu, în vârstă de 49 de ani, a murit în urma unui cumplit accident, iar pe atunci a crezut că nu o să mai iubească vreodată. Ei bine însă, ‘cupidon’ a venit la ea mai repede decât oricine s-ar fi așteptat. S-a îndrăgostit iremediabil de un bărbat pe care-l consideră ‘îngerul ei’, fiindcă i-a fost alături în cele mai grele momente și a ajutat-o să treacă peste orice problemă.
Dana Marijuana a trecut de-a lungul vieții prin numeroase traume și evenimente tragice. Unul dintre ele este chiar moartea iubitului ei. Credea că nu o să poată să depășească acest moment, însă destinul a avut un alt plan pentru ea, așa că i-a adus în cale bărbatul cu care se înțelege extrem de bine si de care este foarte îndrăgostită.
Citește și: Dana Marijuana are un nou iubit, la șapte luni de la moartea fostului partener:'O să ne căsătorim'
Citește și: Dana Marijuana e pregătită să se mărite cu noul iubit, după moartea fostului partener:„M-am mutat cu el’
Citește și: Cine este și cum arată soacra Shakirei.Mama lui Pique a fost și ea menționată în noua piesă a cântăreței
Cum se înțelege Dana Marijuana cu noul iubit, după moartea fostului partener
Nu mai este un secret faptul că la jumătate de an după moartea fostului ei partener, Dana Marijuana și-a refăcut viața. Noul iubit a ajutat-o să treacă peste traumele trecutului și i-a fost alături în orice momente, astfel că aceasta are numai cuvinte de laudă la adresa lui. Ba mai mult, a declarat că se înțeleg foarte bine și că au planuri mari de viitor.
‘Ne înțelegem perfect, chiar perfect. Este un bărbat deosebit care a avut răbdare cu mine. Care m-a încurajat și mi-a dat putere întotdeauna. E o poveste cu sfârșit tragic. Mi-e greu să explic… noul meu partener m-a preluat cu toate greutățile. În momentele mele de cumpănă a fost alături de mine. E un înger care m-a luat de mână și m-a scos din întuneric. Este tot ce aveam nevoie, fix când aveam nevoie!’, a declarat Dana Marijuana pentru Fanatik.
Dana Marijuana: ‘Mă simt perfect’
Ei bine, cele mai noi declarații ale Danei Marijuana nu se opresc doar la latura sentimentală. Cântăreața a dezvăluit că a reușit să treacă peste moartea fostului partener, deși îi este greu să vorbească despre acest lucru, însă asta nu este tot. Consideră că a ajuns la cel mai înalt nivel din punct de vedere al evoluției și pregătește numeroase surprize pe plan profesional.
‘Mă simt perfect. Consider că este ultimul meu nivel și cel mai înalt. Sunt bine, sunt fericită, vindecată. Aștept să văd ce-mi rezervă fiecare zi din viața mea.’, a continuat Dana Marijuana.
Dana Marijuana a jucat la jocurile de noroc și Loto
Dana Marijuana a vorbit deschis despre mai multe aspecte din viața ei personală. Pe lângă declarațiile despre relația cu noul iubit, aceasta a dezvăluit și că pregătește multe lucruri frumoase pe plan profesional. De asemenea, spre surprinderea tuturor, a precizat că se consideră o femeie norocoasă, însă care a învățat că munca este mai importantă decât orice. Totodată, a spus că pentru a-și încerca norocul, a jucat și la loto și jocuri de noroc, unde a câștigat.
‘Am câștigat… puțin, nu mult. Nu sunt adepta lor. Consider că pot câștiga mult mai mult prin muncă, având și satisfacția mai mare. E altceva atunci când muncești banii. Îi prețuiești mai mult și te bucură mult mai tare.’, a continuat Dana Marijuana.
Sursă foto: Facebook