Prezentă recent la un eveniment, Andreea Berecleanu a surprins încă o dată cu forma sa fizică perfectă. La 42 de ani, îndrăgita prezentatoare, mamă a doi copii adolescenţi, pare să fi descoperit secretul tinereţii, chipul şi silueta sa arătând ireproşabil.
Întrebată cum reuşeşte să arate atât de bine, Andreea a dezvăluit micile ei secrete, care sunt, de fapt, un stil de viaţă. Alimentaţia sănătoasă, sportul, ritualul de frumuseţe şi somnul sunt aspectele cărora le acordă mare atenţie, iar rezultatele sunt vizibile.
„Mănânc sănătos, dar când apuc. De exemplu, acum am „mâncat’ o cafea, până la ora asta (n.r. 12 la amiază), dar este și zi de post. Nu mănânc după cinci după amiaza sau aleg ceva ușor, iar dacă am o masă cu prietenii nu o să-i las să mănânce singuri, dar am grijă să iau ceva ușor, asta nu pentru a nu mă îngrășa neapărat, ci pentru a-mi fi ușor atunci când mă duc la culcare. În rest sunt o femeie îngrijită, am fost întotdeauna, nu uit să mă demachiez, mă machiez cât pot de puțin pentru că e suficient machiaj în timpul programului de știri, fac recuperare medicală, fac sport atât cât îmi permite spatele și în rest încerc să trăiesc frumos’, a declarat ea pentru Libertatea.
Ce ritual de frumuseţe are Andreea Berecleanu
Andreea nu fumează, nu bea alcool, nu pierde nopţile, iar acest stil de viaţă a ajutat-o să se pastreze în formă. Vedeta a mai declarat că a pus pe primul plan familia, ea devenind mamă pentru prima dată la 24 de ani.
„Eu trebuie să-mi găsesc timp de odihnă. În primul rând dorm toate nopțile. Apropo de secretele astea alea frumuseții, cred că ține foarte mult și de istoricul fiecărei femei în parte pentru că eu am ales familia, a fost o prioritate pentru mine. Primul copil, pe Eva, l-am făcut când aveam 24 de ani. Nu prea am ieșit în cluburi, spre deloc, iar dacă am ieșit am ascultat muzică live sau ce mi-a plăcut, dar nu am pierdut nopțile, și cred că ăsta este rezultatul de acum, de la vârsta de 42 de ani, a faptului, cred eu – este o părere personală-, că nu am pierdut nopțile, nu am băut, nu am fumat, lucruri care se observă. Chiar sunt persoane care dacă fumează, pe la 40 de ani se observă, e ușor de depistat uitându-te la ten. Dorm cel puțin 6-7-8 ore pe noapte în funcție de fiecare zi’, a mai declarat prezentatoarea Observatorului.
Florentina Liutic
Vezi si:
Andreea Berecleanu s-a casatorit. Fotografii de la nunta