Carmen Brumă are un ten impecabil, pe care îl întreține cu mare atenție, urmând tratamente de calitate, non-invazive. Mai exact, acele tratamente profesionale, realizate în clinică sau în salon, cu produse profesionale și aparatură de ultimă generație, fără a apela astfel la injecții și operații estetice.
În sezonul rece, vedeta își revitalizează tenul cu ajutorul unui nou tratament. Acesta are scopul de a trata imperfecțiunile și de a reface structura pielii, hrănind-o cu ingrediente concentrate în straturile profunde, acolo unde nu acționează cremele obișnuite din comerț.
Carmen urmează un tratament care durează o oră și jumătate. Acesta reface structura pielii și corectează funcțiile acesteia, cu ajutorul aparatului, folosind microdermoabraziunea, mezoterapia și procedurile de filler într-un singur tratament, și formule concentrate nanomoleculare ale unor noi serumuri.
„Este indicat să avem grijă de tenul nostru cât mai din timp pentru a nu fi nevoite să reparăm mai târziu prin metode invazive. Eu am fost dintotdeauna pentru naturalețe și am grijă ce aleg. Este un tratament foarte relaxant și vezi rezultate imediat la nivelul feței. Am înțeles că se află la granița între cosmetică și medicină. Stimulează regenerarea pielii, îmbunătățește elasticitatea, reactivează funcțiile pielii din zonele cu riduri sau cicatrici și reduce liniile de expresie', declară Carmen Brumă.
Tratamentele sunt confortabile, de scurtă durată și cu efecte vizibile. Rezultatele se văd chiar după prima ședință în cazul liniilor de expresie, a tenurilor seboreice, a cicatricilor postacneeice și a tenurilor lipsite de fermitate, densitate și luminozitate.
Citește și: Cum a reacționat băiețelul lui Carmen Brumă după operația acesteia: 'Și-a scris numele pe pansament!'
Citește și: Și ei au perioade proaste! Carmen Brumă ne-a vorbit despre problemele cu care se confruntă. EXCLUSIV
FOTO: PR