Cum își crește Tudor Chirilă cei doi copii: "Mie nu-mi plac oamenii care rup ușa la ora 17"

.

Deși în general discret cu privire la viața sa personală, recent Tudor Chirilă a oferit un interviu în cadrul căruia a vorbit despre relația pe care o are cu cei doi copii ai săi. Iată care sunt lecțiile de viață pe care artistul ar vrea ca fiii săi să le învețe de la el!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!


Tudor Chirilă apare des în spațiul public, însă vorbește rar despre partenera sa de viață și cei doi copii. Cu toate că viața lui personală a stat mereu departe de ochii presei, recent actorul a decis să vorbească despre relația pe care o are cu băieții săi și despre lecțiile de viață pe care ar dori ca aceștia să și le însușească. Cu toate acestea, artistul a dezvăluit, cu alte ocazii, că nu își dorește să le impună copiilor săi anumite concepții doar pentru că el le gândește.


Cum își educă Tudor Chirilă cei doi copii

Deși nu dorește să își expună viața privată și arareori vorbește despre partenera sa, Iulia Mâzgan, alături de care este din 2012, și cei doi fii ai lor, Tudor Chirilă mai face uneori și excepții, cum s-a întâmplat recent, când artistul a făcut dezvăluiri într-un interviu pentru spectacola.ro. Artistul a povestit că băieții săi îl roagă să petreacă mai puțin timp la repetiții sau în turnee, dar le-a explicat că aceasta nu este o povară pentru el, deoarece iubește ceea ce face. Mai mult, artistul spune că și-ar încuraja copiii să-i calce pe urme.


Citește și: Ce relație are Tudor Chirilă cu copiii săi: „N-am ratat conflicte, ne-am certat de ne-au sărit capacele’

Citește și: Cum și-a descoperit Tudor Chirilă pasiunea pentru actorie:„Prima dată și-a dat seama că am ceva talent…/ EXCLUSIV


Citește și Cum a câștigat Tudor Chirilă primii bani și ce face acum cu economiile:„Am doi copii și ei au nevoie de o investiție

Citește și: Andreea Tonciu a explicat motivele pentru care părinții ei s-au împăcat: „Nu poți să divorțezi după 40 de ani din cauza unor domnișoare de moravuri ușoare'

„Mi-aș încuraja copiii copiii către artă, pentru că ea te eliberează. Nu trebuie să confundăm faptul că este greu cu aspirațiile pe care ți le dă ea. I-aș încuraja. Nu cred că voi crește niște copii care să-și dorească să rupă ușa la ora 17:00. Mie nu-mi plac oamenii care rup ușa la ora 17:00. Mie îmi plac ăia pentru care munca e o pasiune și care nu simt că la 17:00 au obosit și trebuie să se ducă la bere.


Dacă le place să muncească, să muncească în continuare. Munca nu trebuie să fie o corvoadă. Eu asta le spun copiilor mei în fiecare zi deja. Sunt destul de mari să înțeleagă că nimic nu se poate face fără multă repetiție și că dacă vrei să fii bun trebuie să repeți în orice vrei: bucătărie, arhitectură, orice. Atunci când există pasiune în ceea ce faci, nu simți că muncești, nu simți când trece timpul', a spus artistul pentru sursa citată.


„Vrem să fii mai devreme acasă'

Pe de altă parte, Tudor Chirilă a povestit că pe cei doi copii ai săi nu îi încântă faptul că tatăl lor, din cauza profesiei, lipsește prea mult de acasă și că și-ar dori ca artistul să le fie mai mult alături… iar asta i-ar putea determina să nu-și dorească, la maturitate, o profesie în domeniul artistic.

„Sau mai nou, rupi ușa ca mine, când știi că trebuie să petreci timp cu copiii tăi. Eu îmi pun o limită. Dar când ai copii înseamnă că nu mai ai timp pentru tine și suferi că nu ai timp pentru tine, pentru că ai mai vrea să repeți acolo. Eu le spun copiilor mei, când mă întreabă „Da de ce stai așa de mult?' Le zic că îmi place. „Da, dar vrem să fii mai devreme acasă', „Da, dar e munca mea. Eu din asta trăiesc, dar să știți că nu-i un chin, îmi place', ca să nu creadă că nu-mi place ceea ce fac.


Ei mă văd destul de puțin în perioada asta și știu că poate se gândesc „Vai, eu n-o să mă fac niciodată cântăreț, uite cum muncește tata.' Pe de altă parte, trebuie să înțeleagă că și eu sunt om care are nevoie de joc și se spune că moartea copilăriei este în momentul în care nu te mai joci. Păi ce loc în care să te joci e mai mișto decât în artă? Aici poți să faci toate prostiile, fără ca lumea să te mai poată condamna. Nu există spectacol greșit. Nu există greșeală în artă. Poți să faci un spectacol care îmi place sau nu. Aș încuraja orice copil', a mai spus Tudor Chirilă pentru Spectacola.