Cum a început prietenia dintre Romică Țociu și Cornel Palade: „La noi va fi până când moartea ne va despărți”

.

Romică Țociu și Cornel Palade sunt cunoscuți în toată țara, cât și peste hotare, însă puțini știu cum a început prietenia lor. Îi leagă o relație puternică, de peste trei decenii, timp în care au adunat sute de amintiri frumoase, atât la spectacole, cât și în afara scenei. Cred cu tărie că întâlnirea lor a fost plănuită de Dumnezeu și că sunt „făcuți unul pentru celălalt'.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!


Romică Țociu și Cornel Palade, două dintre emblemele teatrului românesc, au povestit public cum a început prietenia lor. Îi leagă o frumoasă amiciție, lungă cât o viață de om, am putea spune. Și-au făcut amintiri frumoase împreună și continuă să o facă, fiind unul dintre cele mai longevive cupluri de actori din România.

De-a lungul timpului, fanii au avut ocazia să-i vadă pe Romică Țociu și Cornel Palade în diferite spectacole, prin toată țara. Puțini știu însă cum a arătat momentul în care au decis să formeze un cuplu de actori pe scenă. Totul s-a petrecut în urmă cu 32 de ani, iar cei doi își aduc aminte și acum de acea clipă, cu zâmbetul pe buze.


Citește și: De ce nu mai apar împreună Romică Țociu și Cornel Palade la TV:'Cineva a dorit o schimbare'

Citește și: Romică Țociu, detalii despre nunta fiului său. Cine i-a fost alături lui Cătălin:„A stat cu ochii umezi’

Citește și: Nadia Comăneci a păstrat păpușa care îi poartă numele.Celebra jucărie are 45 de ani

Citește și: De ce nu a mai venit Maria Ciobanu în România.La 84 de ani, artista se confruntă cu probleme de sănătate

Cum a început prietenia dintre Romică Țociu și Cornel Palade

Recent, Romică Țociu și Cornel Palade au fost invitați în cadrul podcast-ului lui Cătălin Măruță. Printre altele, aceștia au vorbit și despre cariera lor. Potrivit acestora, au început să formeze un cuplu de actori pe scenă în urmă cu 32 de ani. Romică Țociu crede că întâlnirea lor a fost „pusă la cale de Dumnezeu’ și că au fost făcuți unul pentru celălalt.

„Întâlnirea mea cu Cornel cred că a fost pusă la cale de Dumnezeu, pentru că lucrurile pe care le-am făcut împreună numai el le putea ticlui așa de bine, ca noi doi să fim împreună 32 de ani. Eu cred în lucrul ăsta că am fost făcuți unul pentru celălalt.’, a declarat Romică Țociu în cadrul podcast-ului „Acasă la Măruță’.


S-au cunoscut în urmă cu 32 de ani, la Galați

Prima întâlnire dintre cei doi a avut loc la Galați. Cornel Palade a remarcat imediat simțul umorului deosebit al lui Romică Țociu, spunând că și la acea vreme era „haios’. L-a invitat la teatru a doua zi, iar de atunci prietenia lor a început să prindă contur.

„Eram la Teatrul muzical din Galați, iar colegul meu de scenă, Gigi Panainotol, care m-a dus la clubul CFR din Galați, unde era un spectacol. Cel mai mult mi-a plăcut de el (Romică), era haios. Era ce îmi trebuia mie. Mi-a plăcut, am vorbit cu Romică și a doua zi am aranjat să vină la teatru.’, a mărturisit Cornel Palade.


Cornel Palade: „Eu știam că dacă el vine, viața mea se schimbă’

Cornel Palade recunoaște că Romică Țociu a avut o mare influență asupra lui. Spune că a simțit din prima clipă că dacă vor colabora, viața lui se va schimba, și așa a fost. De atunci, orizontul lui s-a schimbat, avea altă stare și altă perspectivă. Între cei doi e o diferență de 10 ani, dar asta nu i-a împiedicat să-și creeze „lumea lor’.

„Eu știam că dacă el vine, viața mea se schimbă și așa a fost. Mi s-a schimbat orizontul, am o altă perspectivă, aveam altă stare, era energia aia de care aveam nevoie. El venea din altă lume. Un om e o lume, doi oameni sunt trei lumi. Și lumea mea cu lumea lui, s-au întâlnit și am făcut lumea noastră.’, a mai transmis Cornel Palade.


Romică Țociu: „La noi va fi până când moartea ne va despărți’

După o carieră uluitoare, Cornel Palade a luat în calcul să se pensioneze în viitorul apropiat. Ba mai mult, aceasta și-a ales și vârsta la care să se retragă din lumea teatrului. Romică Țociu nu este, însă, de acord și i-a spus că în cazul lor va fi „până când moartea îi va despărți’.


„Cornel Palade: Pandemia mi-a stricat socotelile, dar la 72 de ani, mă retrag.

Romică Țociu: Ba nu, la noi va fi până când moartea ne va despărți.

Cornel Palade: Mi-a zis că mă duce cu căruciorul în scenă.’, așa a arătat dialogul dintre cei doi.

Sursă foto: Facebook, Captură ecran