Povestea incredibilă a lui Sebastian Ghiorghiu. Sebastian Ghiorghiu este milionar la 24 de ani, în Statele Unite, însă expresia „Nu avem bani!” i-a marcat copilăria. A crescut într-o familie foarte săracă, iar asta l-a ambiționat să-și depășească rapid condiția. În doar șase ani a făcut 8 milioane de euro și acum are o colecție impresioantă de mașini de lux.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Povestea incredibilă a lui Sebastian Ghiorghiu. Sebastian Ghiorghiu s-a născut în SUA, dar părinții lui sunt originari din România și s-au mutat peste Ocean în 1980. În timp ce unii îl acuză că nu a muncit o zi în viața lui și doar se laudă, Sebastian Ghioghiu susține că muncește încă din liceu și a început de jos.
Povestea incredibilă a lui Sebastian Ghiorghiu
Tatăl lui Sebastian Ghiorghiu era muncitor pe șantier, iar mama lui era menajeră. Chiar dacă munceau de dimineață până seară, nu reușeau să-i acopere lui Sebastian și celor 3 frați mai mari, toate cerințele. Tânărul milionar de azi recunoaște că expresia „Nu avem bani' i-a marcat copilăria, dar l-a și ambiționat foarte mult să muncească și să-și depășească situația materială din trecut.
Sebastian Ghiorghiu a început să muncească de la 16 ani în diferite fast-food-uri, într-o spălătorie auto, a îngrijit bătrâni și a restaurat mobilă veche.
„Mă cheamă Sebastian Ghiorghiu și am 24 de ani! Fac banii pe Internet! Sunt un creator de conținut pe YouTube și îmi place să mă plimb pe tot Globul! Vreau să văd de tot, vreau să mănânc de toate! Îmi iubesc familia și iubesc mașinile rapide! Și vreau să sfătuiesc pe toată lumea să lucreze mult!(…) Nu am obținut nimic din ce mi-am dorit (n.r. în copilărie).
Cum a făcut 8 milioane de dolari până la 24 de ani
Este o situație foarte tristă, am crescut foarte sărac! Oricine dintre cei din România care ne privesc, știu să trăiască la un nivel mai jos decât nivelul din America, sub standardele de aici! Ei știu cum este! Am crescut în sărăcie mare, nu am avut parte de cadouri bune de Crăciun, nu am primit haine noi, de la firmele celebre!
Când mergeam să mâncăm, ne luăm ceva foarte ieftin. Mama mea gătea mai mereu supă, supă cu tăiței și alte lucruri! Făcea mâncare în cantități mari să ne țină toată săptămâna! Așa că nu am obținut multe lucruri când eram un copil!’, a spus Sebastian Ghiorghiu la Kanal D.
Sebastian Ghiorghiu a avut nouă mașini până la vârsta de 19 ani
Sebastian Ghiorghiu susține că a avut nouă mașini până la vârsta de 19 ani și a avut diverse slujbe în liceu, de la fast-food la spălătorie auto. Însă în timp ce lucra la spălătoria auto, influencerul a cumpărat un Infiniti G35, care l-a inspirat pe tânăr să înceapă să facă afaceri cu mașini.
Apoi a renunțat la ideea de a face facultatea de Medicină și a început să vândă proprietăți imobiliare.
„Îmi dau seama acum că este incredibil de ușor și că există atât de mulți bani acolo’, a insistat Ghiorghiu, care se mândrește cu peste 825.000 de abonați pe Youtube.
„200.000 de dolari, în raport cu ceea ce există în circulație și cu ceea ce poți pune mâna, mai ales acum, cu instrumentele de inteligență artificială pe care le poți valorifica ca niciodată, sunt mărunțișuri’, mai spune tânărul milionar.
Tânărul se laudă pe internet că orice tânăr ar trebui să dețină un SUV de lux Lamborghini Urus la 20 de ani. „Dacă ești un tip de 20 de ani și nu ai un Lamborghini, ar trebui să stai jos și să ai o discuție serioasă cu tine însuți despre motivul pentru care nu ai un Lambo, a declarat Sebastian Ghiorghiu pe Instagram.