Cum arată Raluca Turcan la 46 de ani. Fostul vicepremier a investit mult în aspectul său fizic

 Oana Pantazi
.

Raluca Turcan, fost vicepremier și unul dintre cele mai cunoscute nume feminine din politică, arată, la 46 de ani, mai bine decât atunci când a făcut primii pași în Parlament. Medicii esteticieni au vorbit nu o dată despre intervențiile pe care aceasta și le-ar fi făcut, dar nu au fost confirmate niciodată. Iată cum arată acum Raluca Turcan!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

La 46 de ani, Raluca Turcan nu mai seamănă deloc cu tânăra care, în 2000, făcea primii pași în politică, în PNL. Avea doar 24 de ani, iar de atunci, atât stilul său vestimentar, cât și aspectul fizic s-au schimbat enorm. În timp ce era consiliera președintelui PNL Theodor Stolojan, Raluca Turcan era o fată simplă, care purta bentițe pe cap și nu avea o coafură specială. Își purta părul lung, era șatenă și aprecia sprâncenele foarte subțiri. Vestimentar, nu ieșea cu nimic în evidență și purta haine banale, ba chiar nepotrivite pentru vârsta ei, de doar 24 de ani. Însă, odată cu ascensiunea politică i s-a dezvoltat și simțul estetic și a ajuns una dintre cele mai elegante femei din politica românească.

raluca_turcan_in_anul_2000raluca_turcan_in_anul_2000

Cum arată Raluca Turcan la 46 de ani

Cu o experiență de mai bine de 20 de ani de ani în politică, de când a ajuns în Parlament, Raluca Turcan a dezvoltat o aplecare către modă, regândindu-și garderoba cu piese elegante și, cu siguranță, costisitoare. De asemenea, aspectul ei fizic a cunoscut unele modificări, de la lungimea și culoarea părului, care a devenit blond, la alte detalii, destul de evidente.

Citește și: Cine este iubita lui Mario Mutu. Ce părere are Alexandra Dinu despre Mara: „S-au cunoscut. Mama a zis că e…'

Citește și: Armin Nicoară și Claudia Puican s-au căsătorit.Evenimentul a fost întrerupt de Poliție

Citește și: O femeie îl acuză pe preotul Visarion Alexa că a violat-o chiar în chilia în care spovedea:'Avea pantalonii desfăcuți și m-a forțat…'

Citește și: Gabriela Cristea, revoltată pe furnizorul de energie electrică. Ce a pățit prezentatoarea TV: „Ne mutăm'

Specialiștii susțin că Raluca Turcan și-a făcut lifting de sprâncene cu fire de suspensie și și-a îndepărtat cearcănele. Pentru acest lucru, fie s-a injectat, fie și-a făcut o blefaroplastie inferioară. Și conturul buzelor este schimbat, iar șanțurile nazolabiale au dispărut, probabil datorită injecțiilor cu botox. În urmă cu mai mulți ani, când a fost întrebată despre un posibil implant mamar, a spus surâzând: „Aș vrea eu silicoane’.

De altfel, în cea mai recentă fotografie postată în social media, Raluca Turcan este foarte schimbată. Totuși, fostul vicepremier nu a exagerat în acest sens, păstrând proporțiile.

Fostul vicepremier, fashion addict

Nu este un secret pentru nimeni că Raluca Turcan este pasionată de modă, pe vremuri, fostul vicepremier concurând nu o dată cu Elena Udrea în materie de poșete și haine de brand. Actualul deputat recunoștea că, pe vremuri, când ea și soțul ei erau doar bugetari, și-a făcut credit ca să-și cumpere haine, atât de mare era pasiunea pentru fashion. La un moment dat, chiar a defilat pe scenă, în anul 2010, la Bucharest Fashion Week, prezentând o rochie de seară din colecţia Galinei Pânzaru, potrivit playtech.ro.

Dacă la începutul carierei, Raluca Turcan avea un stil vestimentar mai puţin sofisticat, ulterior politicianul și-a schimbat garderoba, care a devenit mai rafinată, trecând trecând de la un look simplu la unul sofisticat. Astfel, în dressingul ei și-au făcut apariția nu doar deux-pieces-uri și pantofi sobri, ci și ținute colorate sau animal print.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton