Cum arăta Monica Bellucci în copilărie

.

Monica Bellucci este una dintre cele mai frumoase şi sexy femei celebre, la 51 de ani, actriţa italiană continuând să capteze privirile şi sa subjuge cu farmecul său personal.

 


Monica a fost tot timpul de o frumuseţe incredibilă, dovada fotografiată publicată recent pe contul său de Instagram şi realizată în 1977, pe când nu avea decât 13 ani.

 

Fotografia face parte din primul shooting profesional realizat de actriţa italiană. „Tânăra Monica şi margareta’, este mesajul care însoţeşte fotografia alb-negru care surprinde frumuseţea şi inocenţa tinerei fete care se uită cu multă maturitate spre aparatul de fotografiat. Au trecut mulţi ani de atunci, dar Monica şi-a păstrat privirea pătrunzătoare şi trăsăturile extrem de frumoase.


 

Contul său de Instagram este administrat de Karin Models, agenţia de modelling care o reprezintă şi care iată că a hotărât publicarea acestei fotografii adorabile. Alături de aceasta fotografie, pe contul Monicăi au fost încărcate unele dintre cele mai cunoscute fotografii ale sale, realizate de unii dintre cei mai mari artişti fotografi, Peter Lind­bergh, Steven Meisel, Bruce Weber, Ellen Von Unwerth, Rankin.

 

Monica Bellucci şi-a câştigat celebritatea datorită modelling-ului, meserie pe care a avut-o iniţial pentru a-si plăti studiile de drept.