Pe 7 mai, fiica fostului Principe Nicolae împlinește 6 luni și este o scumpete de fetiță. Zâmbitoare și veselă la fel ca tatăl ei, micuța este o rază de soare pentru părinții ei, care, recent, le-au oferit admiratorilor lor cel mai frumos instantaneu de familie.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Maria-Alexandra, fiica fostului Principe Nicolae, va împlini curând 6 luni și a moștenit datele fizice ale ambilor părinți, dar și ale străbunicului ei, Regele Mihai, după cum au constatat admiratorii familiei regale în social media. O prezență, altfel, discretă, atunci când vine vorba despre copilul lor, fostul Principe Nicolae și soția lui, Alina Binder, nu ezită să posteze fotografii cu micuța pe conturile de socializare, spre încântarea fanilor. Recent, cei doi soți au făcut publice două fotografii de familie extrem de emoționante.
Fiica fostului Principe Nicolae are 6 luni
Maria-Alexandra este, fără doar și poate, vedeta familiei fostului Principe Nicolae. La doar 6 luni, micuța are deja un adevărat portofoliu foto, părinții ei făcând publice fotografii cu ea de la toate momentele importante. Recent, cu ocazia Paștelui, cei trei au pozat împreună, în straie tradiționale de sărbătoare, entuziasmându-i pe fani familiei regale.
Citește și: Ce sex are bebelușul cuplului Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu. Modul inedit în care au făcut anunțul
Citește și: Adevărul despre relația dintre Connect-R și Misha, după divorț: „E urât să vadă copiii’/ EXCLUSIV
Îmbrăcați cu ii, cei trei au sărbătorit nașterea Mântuitorului în stil tradițional, dar, de departe, Maria Alexandra, cu rochița ei roșie, a atras atenția tuturor. Fotografia postată de părinții ei în social media a adunat peste 17 mii de aprecieri de la fani, dar și nenumărate complimente. Iar unul dintre aceștia chiar a sesizat că „Micuța prințesă are frumusețea bunicului!”, referindu-se, de fapt, la Regele Mihai.
Maria-Alexandra le-a schimbat viața
Fiica fostului Principe Nicolae a venit pe lume cu doar o zi înainte de sărbătoarea Sfinților Mihail și Graviil, iar acesta a considerat că bunicul său îl ocrotește din Cer. Maria-Alexandra a fost o adevărată binecuvântare pentru părinții ei, care au mărturisit că le-a schimbat viața.
„Dumnezeu ne-a dat un dar. Dar nu numai. Trebuie să spun că sunt foarte mândru de soţia mea pentru tot ce a făcut şi deja văd ce mamă bună este. Cea mică este liniştită. Bineînţeles că ne trezim pentru a îi da de mâncare, dar în principiu cea mică este foarte cuminte.
Avem noroc (râde). Avem şi bunicii aproape. Însă noi ne-am descurcat foarte bine şi singuri până acum. În această perioadă stăm în Bucureşti. Toată lumea ne-a zis că trebuie să dormim, să facem camera copilului şi aşa mai departe. Partea materială este uşor de pregătit. Dar psihic şi fizic este complet altceva şi nu cred că te poţi pregăti pentru aşa ceva. Cu bune şi rele, experienţa este una absolut minunată', povestea fostul Principe Nicolae, la finele anului trecut, pentru adevarul.ro.