Cum arăta Andreea Marin când a participat la Miss România: „Nu mă simțeam...”

.

Ce job a avut Andreea Marin când a venit în București. Andreea Marin este una dintre vedetele de la noi are a trebuit să muncească din greu pentru a își clădi cariera impresionată pe care a ajuns să o aibă. Puțini știu despre ea că a participat, pe când avea doar 19 ani, la Miss România.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Ce job a avut Andreea Marin când a venit în București. Cu părul pufos, într-o fustă scurtă şi mulată, Andreea a păşit pe podiumul concursului alături de vedete precum Simona Pătruleasa şi Roberta Anastase. „Zâna’ nu a câştigat însă marele titlu, care a fost luat de fosta preşedintă a Camerei Deputaţilor.


„Nu a fost deloc o plăcere să defilez pe scena, nu mă simțeam deloc omul făcut pentru asta. Mintea mea își dădea seama că e subestimată în favoarea calităților fizice. Trebuie să fiu cinstită și să spun că nu mi se potrivește o competiție de acest fel.


Nu cunoșteam pe nimeni, nu aveam pile, nici nu mă arătam dispusă să fiu draguță ca să câștig simpatia cuiva care mi-ar fi oferit vreun avantaj în concurs. Cred că le eram chiar antipatică celor ce aveau altfel de așteptări’, a declarat Andreea Marin despre această experiență, potrivit Elle.ro.

Citește și: Andreea Marin, despre asemănarea dintre ea și Lavinia Pârva: ‘Niciun om întreg la minte…

Citește și: Cum a început relația dintre Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu: „Cred că pe noi ne-a unit suferința


Citește și: Teo, mărturisiri dureroase la 10 ani de când a fost la un pas să-și piardă viața

Citește și: Livian și Bianca Comănici, împreună la Roata Norocului

Cum arăta Andreea Marin când a participat la Miss România

Andreea Marin, despre primul ei job. Înfrângerea nu a demoralizat-o pe Andreea, care a început, la scurt timp după, să lucreze la TVR Iaşi. Acest job i-a lansat cariera în televiziune.

Andreea Marin, despre primul ei job. În anul 1999, vedeta și-a început aventura la „Surprize, surprize’, emisiune care i-a adus celebritatea în adevăratul sens al cuvântului. Emisiunea a rulat pe postul național între 1999 și 2017.


Andreea Marin, despre primul ei job. Mai târziu, Andreea Marin a devemit ambasador Unicef și director de comunicare pentru Prime Time World Broadcast, companie internațională de producție TV din Madrid.

Andreea Marin, prezentatoare și la festivaluri

Totodată, vedeta a prezentat patru festivaluri internaționale din România, precum Eurovision, Mamaia, Cerbul de Aur, Gala Națională a Sportului.

Între 2013 și 2016, vedeta a fost moderator și director de program al emisiunii „Prețuiește viața’, de la TVR. În anul 2019, prezentatoarea TV a fost răsplătită cu o medalie de aur la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva pentru body-ul extensibil pentru copii pe care l-a inventat.


În timp, zâna a mai avut și diverse colaborări cu Antena 1 și Pro TV. De asemenea, Andreea Marin este și prima jurnalistă din România care a escaladat vârful Kilimanjaro, „Acoperișul Africii’.


Copilăria tuburată a Andreei Marin

Andreea Violeta Marin s-a născut pe 22 decembrie 1974 în Roman. Liceul l-a urmat în Roman, la „Colegiul Național Roman-Vodă'. A urmat cursurile Facultății de Informatică din cadrul Universitatea „Alexandru Ioan Cuza’ din Iași. Este fiica lui Dan și a Violetei Marin.

Are o soră, Cristina, și un frate vitreg, Ionuț, ambii mai mici decât ea.În 1984, la vârsta de nouă ani, Andreea și-a pierdut mama într-un accident rutier.