Cum a început, de fapt, relația dintre Carmen Brumă și Mircea Badea: "Nu e adevărat ce spune Mihai Mitoșeru. E o poveste, cred că sunt peste 25 de ani..."

 Radulescu Ruxandra
.

Cum a început, de fapt, relația dintre Carmen Brumă și Mircea Badea. Carmen Brumă și Mircea Badea formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz. Cei doi au devenit o adevărată familie, în urmă cu nouă ani, când prezentatoarea a dat naștere unui copil. Carmen Brumă și Mircea Badea au fost dintotdeauna discreți cu privire la relația lor. Prezentatoarea a oferit, recent, detalii despre cum a început povestea de iubire cu Mircea Badea și cum anume s-au întâlnit.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Cum a început, de fapt, relația dintre Carmen Brumă și Mircea Badea. Prezentatoarea Carmen Brumă, 46 de ani, este o femeie împlinită, ce și-a construit o carieră de succes, dar și o viață personală armonioasă. Brumă are o relație de mai mulți ani cu jurnalistul Mircea Badea, cei doi fiind și părinții unui băiețel, pe nume, în vârstă de aproape nouă ani. Chiar dacă cuplul nu s-a căsătorit, amândoi susțin că formează o adevărată familie. Carmen Brumă a dezvăluit, într-un interviu recent, cum a început de fapt relația dintre ea și Mircea Badea și a dezmințit povestea spusă de Mihai Mitoșeru, care a susținut că le-a făcut cunoștință. Carmen Brumă a comentat și motivul pentru care nu vrea să se căsătorească cu Mircea Badea, dar și provocările de a avea o relație în lumina reflectoarelor.

mircea_badea_si_carmen_bruma_64255400-c-640×360-1mircea_badea_si_carmen_bruma_64255400-c-640×360-1

Cum a început, de fapt, relația dintre Carmen Brumă și Mircea Badea

Carmen Brumă a povestit că s-a întâlnit cu Mircea Badea în urmă cu peste 25 de ani. Prezentatoarea a spus că nu Mihai Mitoșeru a fost cel care le-a făcut cunoștință, ci că lucrurile s-au petrecut cu totul altfel.

„E o poveste pe care am preferat să o ținem pentru noi. Ne-am dorit foarte mult să o ținem pentru noi și asta facem de mulți, mulți ani pentru că viețile noastre, meseriile noastre sunt de așa natură încât o doză prea mare de expunere simt că ne-ar crea un disconfort. L-am cunoscut la un moment dat, cred că sunt peste 25 de ani. (…)

Citește și: De ce evită Carmen Brumă să-și expună fiul pe rețelele de socializare: „Motivele sunt…’/ EXCLUSIV

Citește și: Carmen Brumă a dezvăluit singurul motiv care i-ar convinge pe ea și Mircea Badea să se căsătorească: „Dacă…’/ EXCLUSIV

Există o poveste care circulă, care a fost spusă de Mihai Mitoșeru, cum că el ne-a prezentat, nu este adevărată. Nu atunci ne-am cunoscut noi, adică atunci are el senzația că ne-am cunoscut, dar noi nu ne-am cunoscut atunci. (…) Nu ne-a introdus, nu ne-a făcut cunoștință Mihai Mitoșeru, ne-am descurcat singuri.' a declarat Carmen Brumă, la FRESH by UNICA.

De ce Carmen Brumă nu s-a căsătorit cu Mircea Badea

Carmen Brumă a subliniat că nu s-a văzut niciodată mireasă și nu a visat la o nuntă fabuloasă, motiv pentru care nu și-a dorit să se căsătorească cu Mircea Badea.

Că n-am vrut! Eu n-am avut niciodată această fantezie cu mine mireasă, dar de mică. Adică, nu e ceva recent. Nu am avut eu asta, cu eu să fiu mireasă, eu să fiu soția cuiva, nu am avut-o! Nu mi-am dorit! Așa a fost modelul, așa a fost materialul, prea târziu să mai schimbăm materialul.' a declarat, în exclusivitate, Carmen Brumă la FRESH by UNICA.

Carmen Brumă, despre riscurile unei relații în lumina reflectoarelor

Carmen Brumă a precizat că, în momentul în care a decis să aibă o relație cu o persoană publică, a fost conștientă de riscuri și și-a asumat faptul că va fi în atenția publicului.

„Meseria asta pe care o avem noi, care presupune foarte multă expunere, este una cu părți pozitive și părți negative. Eu când l-am cunoscut și am decis să fiu cine sunt astăzi, n-am simțit niciun fel de pistol la tâmplă, nu m-a obligat nimeni să fac asta, nu m-a obligat nimeni să fiu în situația asta, eu de bunăvoie am ales. Și atunci, mi s-ar părea nepotrivit, chiar indecent să mă apuc să mă plâng, adică, da, fix ca-n orice meserie, ai părți bune și părți rele. Ești capabilă să le suporți pe alea mai nasoale, bine, nu ești capabilă, next, poate vrea doamna, ia uite ce coadă avem în spate.' a spus, cu zâmbetul pe buze, Carmen Brumă la FRESH by UNICA.

Carmen Brumă nu este de acord cu vedetele care se plâng din cauza criticilor

Carmen Brumă nu s-a ferit să vorbească despre statutul de persoană publică, pe care îl deține și a criticat vedetele care se plâng de comentariile negative, venite din partea publicului. Partenera lui Mircea Badea a menționat că, atunci când mediul showbiz-ului va deveni copleșitor pentru ea, se va retrage.

„Nu sunt de acord cu genul acela de discurs în care tu, persoană publică, te plângi de hate, și vai, dar nu mă înțelege, dar cum zice nasoale de mine când nu mă cunoaște? Nu știe ce fel de persoană sunt. Asta este meseria, îți place – vrei, nu-ți place – pe aici e ieșirea.
Când o să decid, dacă o să decid la un moment dat, că nu mai pot face față, să zicem, părților negative, că ele nu mai sunt acceptabile pe scara mea de valori, atunci o să mă retrag și asta e. Deocamdată nu, mie îmi place ceea ce fac, o fac cu foarte mare convingere, cu drag, cu respect față de meserie și față de oamenii care mă urmăresc. N-am nimic de reproșat!'
a menționat Carmen Brumă la FRESH by UNICA.

FOTO: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton