Cum a fost izgonită de la înmormântare fiica nelegitimă a milionarului Constantin Dinescu, decedat în condiții suspecte. Și-a cunoscut tatăl când avea 25 de ani

.

Constantin Dinescu a fost unul dintre cei mai celebri milionari din lumea mondenă bucureșteană. El a murit în urmă cu mai bine de două săptămâni, iar decesul lui este încă sub semnul întrebării, asta după ce medicii legiști au găsit în sânge opium și morfină.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Autoritățile spun, neoficial, că el ar fi fost otrăvit cu una dintre fetele cu care își petrecea nopțile. Constantin Dinescu avea o avere impresionantă, care va rămâne fiului său, dar și fiicei sale din altă căsătorie. 


Fiica afaceristului, dată afară de la înmormântarea tatălui său 

Constantin Dinescu a fost înmormântat la București, în prezența prietenilor lui, Cornelia Catanga și soțul ei, Aurel Pădureanu, dar și Cătălin Botezatu. În plus, la funeralii a decis să participe și fiica nelegitimă a acestuia, însă a fost dată afară de sora lui Costi Dinescu.


Fiica lui Constantin Dinescu, provenită dintr-o relație din adolescență, are în prezent 49 de ani, scrie evz.ro. 

Femeia a povestit în detaliu cum a aflat că milionarul este tatăl său. Numele ei este Carmen Alexandru, iar mama ei s-a iubit în adolescență cu Costi Dinescu. Aceasta a povestit că avea vârsta de 7 ani când a aflat că soțul mamei sale nu este tatăl ei natural. A început să întrebe cine este tatăl ei biologic, însă mama sa a refuzat să îi spună.

L-a cunoscut pe tatăl ei la 25 de ani


Pe când avea doar 25 de ani, tatăl său, Constantin Dinescu, a reușit să dea de ea. Bărbatul i-a spus că a căutat-o timp de doi ani. Mama ei a rămas gravidă pe vremea când avea doar 17 ani, iar Costi Dinescu, 19 ani. De atunci, viața lui Carmen s-a schimbat radical.


‘Și așa au trecut anii, m-am căsătorit, am făcut nunta perfectă cu ajutorul lui tata, la restaurantul Casa Albă din Băneasa, cu cântăreți care mai de care, pe care el îi cunoștea foarte bine: Cornelia Catanga și Aurel Pădureanu, Adrian Enache, Anca Țurcașiu. Exact cum spuneam, nunta de vis.

Au trecut iar anii, la botezul fiului meu au venit din nou preferații lui în materie de muzică, Cornelia și Aurel Pădureanu. A fost iar distracție și petrecerea a fost perfectă.

Viața a continuat, am ajuns să ne cunoaștem foarte bine, a fost ca și cum am recuperat toți anii în care nu a fost lângă mine. Tuturor mă prezenta ca fiind fiica lui, ceea ce mi-a confirmat că, de fapt, el este înainte de toate Om. Lui Dan, încă de când era mic și l-a adus la depozitul unde lucram cu tata, i-a spus că sunt sora lui. Toți angajații de acolo știau, sunt oameni care pot confirma, și nu sunt puțini. Știau toate rudele lui despre mine, chiar și soția, care a decedat în urmă cu 5 ani. El m-a asumat, a declarat fiica lui Constantin Dinescu pentru sursa citată.


Și Cornelia Catanga a vorbit despre fiica afaceristului. Solista a recunoscut că a cântat la nunta tinerei. 

‘Nu pot să mint, am cântat la nunta fetei lui Costel. Și la botezul copilului ei. De la început Costel ne-a spus că e vorba de fata lui. Am fost mai mulți artiști la nunta aceea, toți cei dragi lui Costel. Așa am știut tot timpul, că are și o fată din afara căsătoriei. L-am cunoscut și pe băiat, a mărturisit Cornelia Catanga pentru evz.ro.