Cum a devenit celebră Carmen de la Sălciua, o simplă fată de la țară: „Am plâns foarte mult”

.

Carmen de la Sălciua este cunoscută acum în toată țara datorită vocii sale. Drumul spre succes însă nu a fost simplu, ci presărat cu o mulțime de peripeții. Vedeta a povestit cum a trecut de la copilăria petrecută la țară la un succes răsunător în lumea muzicii. Artista se declară și ea uimită de reușitele sale, bucurându-se că soarta a fost atât de bună cu ea. Iată cum a devenit celebră Carmen de la Sălciua, o simplă fată de la țară.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Carmen de la Sălciua este una dintre cele mai în vogă artiste. Vocea ei inconfundabilă au condus-o pe culmile succesului, exact cum și-a dorit. Până să-și atingă însă țelul, ea a avut de trecut prin mai multe etape. Chiar dacă la început i-a fost greu, experiențele au făcut-o să devină ceea ce este astăzi. Cum a devenit celebră Carmen de la Sălciua, o simplă fată de la țară?


Chiar dacă acum se laudă cu o avere frumușică, fosta soție a lui Culiță Sterp se descrie drept un om simplu. Cântăreața își aduce și acum aminte cu drag de copilăria pe care a avut-o. Aceasta a copilărit la țară, bucurându-se de frumusețile naturii.


Citește și: Cine e Dragoș Săvulescu.Are o avere colosală și s-a iubit cu Mădălina Ghenea

Citește și: Zanni, declarații total neașteptate despre Ana Porgras:„O altă pițipoancă…’

Citește și: Dragoș Săvulescu a fost reținut în Grecia.Cum a fost dat de gol de iubita lui

Citește și: Vica Blochina, petrecere cu manele și dansuri pe mese de ziua de naștere!Câți ani a împlinit

Cum a devenit celebră Carmen de la Sălciua

Carmen de la Sălciua a povestit că după ce a terminat școala generală, a urmat liceul de muzică din Alba Iulia. Între timp, aceasta și-a făcut și o formație, lucrând la visul ei. Inițial, pentru a-și câștiga banii, vedeta a cântat la nunți, ca o „amatoare’.


„Am fost un om simplu! Ca oricare altă tânără am avut un vis să ajungă cântăreață. Am vrut să fiu artistă, dar a fost totul la nivel de vis, pentru că nu-mi imaginam că lucrurile vor lua o întorsătură așa benefică în viața mea. Am avut o copilărie frumoasă, am crescut la sat, la Sălciua, de unde-mi vine și numele, simplă, am crescut cu animale, cu tot ce trebuie în gospodărie.


După ce am terminat școala generală, am urmat liceul de muzică din Alba Iulia. După, mi-am făcut și o formație, cu niște băieți tineri cu care am început să cânt pe la nunți. Totul a început, așa, ca o amatoare, dar…’, a spus Carmen de la Sălciua pentru cancan.ro.


Carmen de la Sălciua, o simplă fată de la țară

Cântăreața a fost dintotdeauna o fire autocritică. La primul spectacol, Carmen de la Sălciua și-a dorit foarte mult ca totul să iasă perfect. Marea i-a fost dezamăgirea când s-a încurcat pe scenă, motiv pentru care a plâns foarte mult.

„La primul spectacol, cred că eram prin clasa a 7-a, m-am încurcat pe scenă și am plâns foarte mult. Pentru că eu încă de pe atunci trebuia să fac să iasă totul perfect. Așa a fost din cauza emoțiilor și țin minte că am plâns și, nu știu, probabil așa mi-am fixat în viață să fie totul foarte bine pus la punct, din punct de vedere al carierei, al muzicii. Să nu mai greșesc niciodată’, a adăugat fosta soție a lui Culiță Sterp.


Deși marea ei dragoste e muzica, artista a transmis că se gândește să facă psihologia. În cazul în care va veni al patrulea caz al pandemiei, Carmen de la Sălciua ar fi hotărâtă să facă mari schimbări în cariera ei.

„Deocamdată mă axez pe muzică. Dacă va veni al patrulea val al pandemiei și lucrurile se vor schimba foarte mult în muzica pe care eu o cânt, cu siguranță că mă pot orienta către altceva. Mi-aș dori să fac psihologie! Vreau să fac niște cursuri, să termin o facultate. Îmi place tare mult. Dar amândouă, mai greu.


E imposibil să fii as în amândouă și atunci eu prefer să fac ceea ce știu mai bine, muzica. Dacă se va schimba ceva, îmi doresc să fac treaba asta. Bine, aș putea s-o fac în paralel, doar că aș vrea să mă focusez pe ceva’, a conchis aceasta.

Sursa foto: Instagram