Cum a ajuns Florin Salam să cânte la nunți, în copilărie: "Luam 400-500 de lei, iar mama avea 800 de lei salariu"

.

Florin Salam a povestit recent că a fost pasionat de muzică încă din copilărie. Artistul își însoțea tatăl la nunți și ajunsese să câștige într-o seară jumătate din salariul mamei sale dintr-o lună.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Invitat în podcastul lui Damian Drăghici, Florin Salam a vorbit atât despre copilăria sa, cât și despre viața de familie și planurile de viitor. Deși la 41 de ani este deja bunic, artistul se pregătește de nuntă cu partenera sa.


Acum are o carieră înfloritoare și este unul dintre cei mai apreciați artiști din branșa lui, însă Florin Salam a muncit pentru asta încă din copilărie, când își însoțea tatăl la nunți. Atunci a câștigat și primii săi bani, și nu puțini, după cum i-a mărturisit artistul colegului său de breaslă Damian Drăghici.


„Nu-mi ardea de școală'

Florin Salam a povestit că și-a dorit să facă muzică încă de mic, mărturisind că și-a plănuit viitorul încă de la o vârstă fragedă. Iar tot ceea ce a visat i s-a îndeplinit.

„Cântam la clanța ușii (pe post de microfon, n.red.), cu acordeonul, închideam ochii și trăiam momentul, ca și cum aș fi fost pe scenă. Aceasta pe la 6-7 ani. Voiam să fiu prieten cu ei, cu lăutarii celebri, să dau mâna cu ei. Mare vorbă: legea atracției. De mic copil, am visat ceea ce am realizat în viață’, i-a mărturisit Florin Salam lui Damian Drăghici.

Citește și: La 41 de ani, Florin Salam a devenit bunic pentru a doua oară! Ce nume special a primit nepotul lui

Citește și: În ce a investit Florin Salam toți banii pe care i-a câștigat. Și-a delegat rudele să se ocupe de afacere

Citește și: Când și unde se căsătoresc Cleopatra Stratan și Edward Sanda: „Facem doar cununia'

Citește și: Nelu Ploieșteanu, ultimul interviu. Ce semn primise de la fiul său mort: ‘Mă veghează din Cer


Citește și: Cum a ajuns Starlin de la Survivor în România și cum și-a cunoscut soția: „A fost dificil să îmi las familia’/ EXCLUSIV

Citește și: Mama Geta, detalii neștiute despre divorțul dintre Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua: „Am plâns, l-am pus să…’

Paradoxal, artistul cu una dintre cele mai bune voci din lumea
manelelor, în copilărie, era poreclit „Surdu'. Că nu era deloc așa,
Florin Salam le-a dovedit celor din jur în scurt timp, deoarece a
început foarte devreme să câștige primii bani din muzică… Chiar dacă
pentru asta a cam trebuit să chiulească de la școală.


„Nu-mi ardea de școală, dar mă duceam să nu mă bată mama! Mă împrietenisem cu lăutarii din Berceni, mă țineam după ei. Am ajuns cântăreț prin chin, nedormire, am plâns mult. Mă duceam cu tata la nunți și mă băga și pe mine să cânt, să fac un ban, luam 400-500 de lei, iar mama avea 800 de lei salariu, că muncea, prinsesem gustul banilor parfumați, ce să mă mai duc la școală? Am făcut și năzdrăvănii, jucam barbut pe «surprize» (n.red – de la guma de mestecat). Le câștigam și le vindeam la ăia mai bogați. Și-mi luam blugi și pulovere turcești’, a povestit Florin Salam.


Florin Salam, îndrăgostit de Roxana până peste cap

Florin Salam și Roxana se iubesc de aproape opt ani și, deși nu sunt căsătoriți, au împreună trei copii, doi băieți și o fată. Deși și-au planificat nunta de ceva timp – visează să o facă în străinătate, poate chiar pe o insulă exotică -, pandemia îi împiedică deocamdată să-și îndeplinească visul. Asta nu-i oprește însă să se iubească la fel ca la început. Artistul a rememorat, cu emoție, începuturile poveștii sale de dragoste cu Roxana.


„Mergeam la cântări, în țară, în străinătate, și dormeam cu poza Roxanei la cap, la hotel. Roxano, te iubesc, noapte bună, sărut mâna!, asta spuneam înainte să mă culc. Și mă rugam la Dumnezeu să mi-o dea mie!’, a mai mărturisit artistul.


Sfaturi prețioase pentru nepoți

Deși este de două ori bunic, Florin Salam are spiritul tânăr și vorbește cu umor despre postura în care se află deja de doi ani (are un nepot de 2 ani și unul de 3 luni).

„Sunt mai puștan ca ei. Nici nu știu exact cât au, eu nu prea le am cu cifrele. Nu mă vedeam bunic atât de tânăr. Dar îmi pare bine, deși mi-era rușine la început. Mamă, eu chiar am devenit bunic! O emoție cu rușine în suflet. De-acum încolo nu mai pot să fac aia, aia, trebuie să-mi vină mintea la cap. Cea mai bună învățătură? Obligat și normal, vor cânta. O să le zic: Să nu dați șpagă vreodată, să fiți plăcuți în muzică! Dacă nu aveți treabă cu muzica, să vă duceți la fotbal sau să fiți zugravi’, a mai spus Florin Salam.