Cu ce se ocupă acum Cristi Șerb, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 1. În primul sezon din cea mai râvnită emisiune culinară, mai concret în anul 2016, Cristi Șerb a făcut furori cu preparatele sale și modul său de lucru în bucătărie, astfel că nu a fost de mirare faptul că a câștigat marele premiu. Ei bine însă, a dispărut din lumina reflectoarelor apoi și s-a axat pe visele sale, astfel că de atunci viața lui s-a schimbat radical. Iată cu ce se ocupă acum pe lângă domeniul culinar!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Îți mai aduci aminte de concurentul Cristi Șerb de la Chefi la cuțite? A participat în primul sezon al emisiunii și i-a impresionat pe cei trei jurați ai show-ului culinar. A fost câștigătorul primului sezon din Chefi la cuțite, asta bineînțeles după ce și-a expus calitățile de bucătăr și le-a deomnstrat tuturor ceea ce poate face. Pe parcursul emisiunii a făcut parte din echipa „Argintie’ a lui chef Sorin Bontea, iar după ce a preparat numeroase mâncăruri speciale și a participat la dueluri grele, a reușit, în cele din urmă, să devină câștigător.
Cu ce se ocupă acum Cristi Șerb, câștigătorul Chefi la cuțite sezonul 1? Aceasta este întrebarea care stă pe buzele multor fani ai emisiunii. Ei bine, viața îndrăgitului câștigător s-a schimbat radical din anul 2016, când a câștigat sezonul 1 Chefi la cuțite. Tânărul a investit mult în pasiunea sa culinar, însă a evoluat din mai multe puncte de vedere, astfel că acum activează în domenii la care nimeni nu s-ar fi așteptat.
Citește și: Cu ce se ocupă Cristi Șerb, primul câștigător de la Chefi la Cuțite. În ce a investit premiul
Citește și: Survivor România 2023. Noi conflicte apar în competiție: „Mi-e silă de oameni. Nu suport…’
Cu ce se ocupă acum Cristi Șerb, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 1
Cristi Șerb a investit marele premiu de la Chefi la cuțite, și anume cei 30.000 de euro, în pasiunea lui dintotdeauna. Nu a renunțat, nicio secundă, la visul său, astfel că în prezent, este bucătar profesionist, dar și antreprenor. Cu trecerea anilor succesul a devenit unul răsunător, astfel că în timp, a devenit coproprietarul unui restaurant din centrul Capitalei. Mai mult decât atât, potrivit informațiilor care apar pe pagina lui personală de Facebook este și coordonator al Business Park Iride.
Cristi Șerb: ‘Am evoluat foarte mult’
În 2016, când a intrat pentru prima dată în emisiunea Chefi la Cuțite sezonul 1, Cristi Șerb dobândea multe informații privind domeniul culinar, însă nu atât de multe precum știau Chefii. Totuși, după ce a câștigat marele premiu de 30.000 de euro, tânărul nu s-a sfiit să spună că a prins foarte multă încredere în el și simte că pe parcursul show-ului a evoluat foarte mult, fiind stăpân de puterile sale și ceea ce știe să facă, astfel că nu i-a fost prea greu să se lanseze în acest domeniu și să ajungă să aibă un mare succes.
„Pe parcursul emisiunii simt că am evoluat foarte mult. Am avut ca inspirație stilul chefilor și încă de la început mi-am spus că indiferent de ce se va întâmpla în concurs, important e să învăț ceva de la ei, să profit de această ocazie și să rămân cu câte ceva de la fiecare dintre ei’, mărturisea fostul concurent, la momentul respectiv.
Ce a însemnat experiența Chefi la cuțite pentru tânărul bucătar
În 2016, în primul sezon din Chefi la Cuțite, Cristi Șerb a concurat cu o serie de adversari foarte bine pregătiți, astfel că a fost o bătălie strânsă pentru marele premiu. Totuși, la final el a fost numit marele câștigător, care a luat premiul de 30.000 de euro, astfel că nu a putut decât să se bucure enorm pentru tot efortul depus și pentru ceea ce știe să facă în domeniul culinar.
„Am câștigat eu pentru că am fost cel mai bun din competiție. A fost greu, în concurs au fost bucătari buni, cu experiență și multă imaginație. Poate că eu am avut în plus dorința de a-mi depăși zi după zi nivelul.
Sunt un om care se întreabă la finalul fiecărei zile ce a învățat în plus față de ziua de ieri. Îmi place să experimentez, să ascult părerile celorlalți, să culeg ce e mai bun de la cei de lângă mine, sunt genul de om care este atent la greșelile celorlalți pentru a învăța din ele.
Mă simt stăpân pe mine, îmi respect foarte mult cheful și când sunt pus să coordonez simt că mă transform într-un comandant de unitate militară., declara atunci Cristi Șerb.
Sursă foto: Facebook