Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu. Fiica fostului președinte al României și-a dedicat ultimii ani creșterii celor 3 copii

 Calin Maria Bianca
.

Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu. Fiica fostului președinte al României și-a dedicat ultimii ani creșterii celor 3 copii. În ultima vreme fosta europarlamentară a dispărut din lumina reflectoarelor și totodată din spațiul public. Nu a mai fost foarte activă nici pe rețelele de socializare, astfel că toată lumea i-a simțit lipsa și se întreabă ce face, cu ce se ocupă și cum o duce acum. Iată cele mai noi informații!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!

Cu ce se ocupă Elena Băsescu! Aceasta este întrebarea care stă pe buzele tuturor după ce fiica fostului președinte al României 'a dispărut'. Nu a mai fost văzută pe micile ecrane și nici pe Internet, așa că speculațiile și-au făcut loc. Totuși, trebuie să ne amintim faptul că are acasă 3 copii, iar la ultima ei apariție a specificat că o perioadă de timp o să se ocupe cu mare atenție de creșterea lor.

elena-basescu-1elena-basescu-1

Ei bine, zis și făcut! Elena Băsescu a acordat o atenție sporită educației celor trei copii, astfel că a fost văzută din ce în ce mai rari de către fani și cei ce o îndrăgesc. Anul 2023 se pare că a venit cu o vestea foarte bună pentru ea, pe care nu a putut să o rateze. Și cum lucruril bune sunt primele de care află toată lumea, informația a ajuns să fie publică. Mai concret, fosta europarlamentară are un nou job!

Citește și: Cum își educă Elena Băsescu cei trei copii.Îi duce la echitație, caiac și schi

Citește și: Elena Băsescu are un nou iubit.Cine este milionarul alături de care a fost surprinsă

Citește și: Elwira Petre a împlinit 41 de ani. Ce urare emoționantă i-a făcut Mihai Petre:”Îți mulțumesc pentru tot…”

Citește și: Când are loc înmormântarea lui Mitică Popescu. Anunțul făcut de Teatrul Mic:'Ne luăm rămas bun de la marele nostru actor'

Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu

Putem afirma fără dar și poate că Elena Băsescu a început anul în forță. Fosta europarlamentară, în vârstă de 42 de ani, și-a găsit un job total diferit de ceeea ce a făcut ea până acum. Mai concret, potrivit Ziarele.com, fiica fostului președinte al României, lucrează de acum într-o redacție de știri.

Sursele arată că Elena Băsescu este angajată la Aleph News, trustul de presă deținut de Adrian Sîrbu. Fiica lui Traian Băsescu ar fi început noul job chiar la începutul acestui an, după ce a fost europarlamentar între 2009 și 2014, iar în 2016 s-a angajat la Camera de Comerț și Industrie, la departamentul de Relații Internaționale.

Cum își educă Elena Băsescu cei trei copii

Elena Băsescu a demonstrat nu o dată, ci de nenumărate ori, că este o mamă cu adevărat devotată. Fosta europarlamentară are mare grijă de cele două fetițe și băiatul pe care-l are, astfel că nu ezită să investească cât de mult poate în educația lor. Fiica lui Traian Băsescu nu doar că merge cu ei la echitație și schi, ci și la caiac. Nu, asta nu o spunem noi, ci chiar ea a demonstrat prin ipostazele în care se fotografiază alături de copiii ei.

Fanii au acuzat-o că a exagerat cu operațiiele estetice

Elena Băsescu se afișează destul de rar în mediul online în ultima vreme. Chiar și așa, fanii, cât și haterii, sunt la curent cu fiecare mișcare pe care o face. Ei bine, în urmă cu câteva luni, fiica lui Traian Băsescu a postat un selfie cu ea, care a stârnit numeroase controverse. Nu mai este un secret că este fană a sportului și se bucură de o siluetă de invidiat, însă cei care au văzut poza au remarcat o mare schimbare la nivel facial. Fără a sta pe gânduri, mulți au acuzat-o că a exagerat cu operațiile estetice și că este complet schimbată.

Sursă foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton