Cristina Spătar, într-o situație disperată! Și-a vândut bijuteriile și ceasurile pentru a-și putea crește copiii

.

Cândva soție de milionar, Cristina Spătar se află într-o situație financiară disperată după divorț, mai ales că pandemia a împiedicat-o să cânte. Artista a fost nevoită să vândă mare parte dintre bijuterii și ceasuri pentru a supraviețui împreună cu cei doi copii ai săi.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!

Restricțiile impuse de pandemia COVID-19 i-a lovit direct pe artiști, având în vedere că au fost interzise concertele și evenimentele. Cristina Spătar s-a văzut, astfel, nevoită să-și vândă lucrurile de valoare pentru a-și suplimenta veniturile.


Chiar dacă s-a lăfăit în lux toată viața, mai cu seamă în timpul mariajului cu un milionar căruia i-a oferit doi copii, Cristina Spătar o duce foarte greu acum, iar pandemia i-a umplut paharul.


Pandemia m-a învățat să fiu mai chibzuită. Nu pot să spun că nu este o perioadă grea, căci este pentru toată lumea. Am vândut ceasuri și bijuterii, am cheltuit mare parte din economiile mele. Avem noroc că există și un ajutor de la stat pentru artiști, de care nici măcar nu știam. Am avut baftă cu un prieten care mi-a spus și m-a ajutat să depun actele necesare pentru cei aproape 1.000 de euro’, a declarat artista pentru playtech.ro.

Citește și:

Mihaela și Cristi Borcea au ajuns din nou în fața judecătorilor. Ce se întâmplă între cei doi


Claudia Pătrășcanu, primele declarații despre căsătoria lui Gabi Bădălău cu Bianca Drăgușanu: „Întâi trebuie să divorțeze'

Cristina Spătar, prima fotografie alături de iubitul ei, mai tânăr cu 21 de ani: „Suntem împreună de la divorț'

Iubitul cu 22 de ani mai tânăr, sprijin necondiționat pentru Cristina Spătar

Cu datorii mari, doi copii și o diferență mare de vârstă, Cristina Spătar nu credea că relația cu actualul iubit va merge și nimeni nu le dădea vreo șansă. Iată că totul merge bine și Tiberiu (26 ani) este un sprijin real pentru cântăreață, în această perioadă grea.


‘Faptul că a apărut băiatul ăsta la momentul ăla, pentru mine a fost cel mai bun balsam pentru suflet. Nu se putea să fie altcineva mai bine. Plus că există o chimie și o înțelegere fantastică. Dacă eu aș vrea să duc relația asta mai departe cu siguranță aș putea. Cred că într-o viață anterioară noi am fost un cuplu sudat’, a declarat, recent, Cristina Spătar.


Nu a primit bani de la fostul soț milionar

Cristina Spătar a fost obligată să se mute din vila de lux unde locuia alături de soțul ei, într-un apartament de bloc, împreună cu cei doi copii ai lor. Tiberiu a fost cel care a ajutat-o să se relanseze în afaceri, însă pandemia a falimentat și afacerea cu rochii.

„Nu am primit niciun leu de la fostul soţ, mi-am pus pe
picioare atelierul de haine, am obţinut şi contracte cu ajutorul
prietenului meu. Prietenul meu m-a ajutat foarte tare cu afacerea. El
este cel care stă în spatele acestui business. Iubitul meu este alături
de mine de la divorț. Toată lumea are un iubit, eu de ce să nu am?,
declara Cristina Spătar.