La 31 de ani, Cristina Neagu a primit azi trofeul de cea mai bună jucătoare a lumii în 2018, din partea Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF). Pe 18 martie, Cristina Neagu devenea prima persoană care cucerea de patru ori trofeul acordat de forul mondial, după ediţiile din 2010, 2015 şi 2016.
„Astăzi am primit trofeul pentru cea mai bună jucătoare a lumii în anul 2018. Sunt mândră şi foarte bucuroasă. Mulţumesc colegelor şi antrenorilor, dar mai ales oamenilor care cred mereu în mine', a scris Cristina Neagu, pe Facebook.
Interul stânga al
naţionalei României şi al echipei CSM Bucureşti a reuşit anul trecut să câştige
titlul de golgheteră al Ligii Campionilor, pentru a doua oară în carieră, cu
110 goluri.
Neagu a cucerit
medalia de bronz cu CSM Bucureşti în cea mai importantă competiţie europeană
intercluburi, câştigând titlul de campioană a României şi Cupa României cu
CSMB.
Contracandidatele
Cristinei Neagu pentru titlul de cea mai bună handbalistă a lumii în 2018 au
fost Ana Viahireva (Rusia), Amandine Leynaud (Franţa), Stine Oftedal (Norvegia)
şi Estelle Nze Minko (Franţa).
Pe lângă trofeu, Cristina Neagu a fost recompensată şi cu un cec de 10.000 de euro.