Drama solistei Cristina Darha, alias Uni-K. A pierdut două sarcini!

.

Cristina Darha este una dintre solistele care în anii ’90 era recunoscută la nivel național pentru muzica sa. Cunoscută cu numele de scenă Uni-K, aceasta s-a mutat în Statele Unite ale Americii și, recent, a oferit un interviu în care a povestit, printre altele, că a pierdut două sarcini.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Cristina Darha este una dintre solistele care după perioada de glorie a dispărut complet din lumina reflectoarelor. În cazul său, acest lucru s-a datorat schimbării de domiciliu, pentru că blondina a decis să se mute tocmai în Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, blondina și-a găsit acolo fericirea și a reușit să găsească un motiv de bucurie chiar și în pandemia de coronavirus.


Potrivit spuselor sale, Cristina Darha a călătorit foarte mult în ultima perioadă. De altfel, artista este fericită că toate persoanele din jurul său sunt bine și că au trecut peste ce a fost mai greu.

Cristina Darha: „Am călătorit o lună prin toată America’

„Împreună cu nașii noștri și cu niște prieteni apropiați am călătorit o lună prin toată America. Dacă nu venea pandemia, cu siguranță nu găseam timp pentru o așa vacanță… Și ăsta a fost doar începutul… Oamenii nu știu sau nu vor să fie constrânși, așa că eu și familia mea am fost în cele mai multe vacanțe în plină pandemie. Totul era schimbat, însă frica, panica sau cum vreți să îi zicem ne-a făcut să realizăm că ne putem bucura și de lucruri mărunte atâta vreme cât suntem sănătoși (…).


Sora mea cea mică și soțul ei au fost internați în spital la Cluj (n.red.- au fost infectațoi cu COVID) și au scăpat cu bine, slavă Domnului! Am trecut prin emoții cumplite… Știam că n-am cum să merg acasă și că n-am cum să îi ajut în niciun fel atât pe sora și pe cumnatul meu, cât și pe tata care a făcut o pneumonie gravă și a ajuns la spital suspect de COVID-19… În final, totul e bine când știi că toată lumea e sănătoasă!’, a declarat Cristina Darha pentru Playtech.ro.

Cristina Darha s-a mutat cu soțul său la trei luni după ce s-au cunoscut

De altfel, solista a precizat că își dorește să vină în țară anul acesta, în luna iulie cel mai probabil. Nu va veni singură ci însoțită de soțul ei și de băiatul lor, pentru că este mamă adoptivă: „În iulie, vreau să venim în România eu, soțul și băiatul nostru (sunt mamă adoptivă). Sper să se termine cu restricțiile, mi-e dor de familia și de prietenii mei, pe care nu i-am mai văzut de cinci ani.’


Mai mult, pentru sursa citată anterior cântăreța a povestit și cum s-a cunoscut cu soțul său, iar povestea lor de dragoste pare ieșită din basme! S-au mutat împreună la doar trei luni după ce s-au cunoscut, iar Cristina Darha a menționat că George este jumătatea ei!


Cristina Darha: „A fost o conexiune foarte puternică din prima’

„Cred în Dumnezeu și doar El a făcut posibilă întâlnirea dintre mine și soțul meu. George mi-e și soț, și prieten, tată, uneori. Mi-am găsit jumătatea cum doar în filme credeam că există. Când povestesc despre cum ne-am cunoscut și cât de repede ne-am mutat împreună, pare ca din basme. A fost o conexiune foarte puternică din prima… Ne-am cunoscut la un eveniment. Eram în turneu în SUA și a venit spre mine foarte zâmbăreț, iar eu l-am întrebat „Bărbate, unde ai fost până acum?’.


Nu mă întrebați de ce am spus asta… Iar el mi-a răspuns: „Dar tu, femeie, unde ai fost?’. La o săptămână după aceea, a venit la Vegas, să ne întâlnim cu părinții lui, aflați în vizită în America. După trei luni, m-am mutat la Chicago. Știu, poate părea ciudat, dar mă rugam la Doamne Doamne să-mi dea un semn dacă nu e bărbatul potrivit pentru mine. Apoi, într-o discuție cu tatăl meu, care mereu a fost mai exigent, când i-am povestit că am cunoscut pe cineva, mi-a spus „Să fie într-un ceas bun!’. Era absurd, tata, care punea de obicei zeci de mii de întrebări, doar atâta a spus… De asta v-am spus că mi-am găsit jumătatea!’, a declarat solista.


Cristina Darha a pierdut două sarcini, în anul 2019

Superba solistă a discutat și despre un eveniment neplăcut din viața ei. Povestind despre activitatea sa muzicală de peste Ocean, „Uni-K’, așa cum era cunoscută în anii 90, a mărturisit că a pierdut două sarcini și că a fost nevoită să își sisteze, o perioadă, activitatea ca solist.


„Am terminat un album în limba engleză, dar, din păcate, a trebuit să amân orice activitate muzicală din cauza unor evenimente neplăcute din viața mea… N-am spus public până acum: în 2019, am pierdut două sarcini și a fost extrem de dureros pentru noi. Dar nu ne pierdem speranța.

Toate greutățile sunt lecții, Dumnezeu ne dă resurse să mergem mai departe, are El planul lui! Din 2017, eu și soțul meu avem o firmă de transporturi, care de doi ani poartă numele de Uniktrans, într-un fel sau altul să audă și americanii de Uni-K. Vom vedea ce ne rezervă viitorul, prioritatea mea e familia, ne dorim încă un copil. Acum avem un adolescent în toată firea, fiul nostru are deja 14 ani.’, a dezvăluit Cristina Darha, pentru Playtech.

Sursa FOTO: Instagram.