Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman s-au fotografiat împreună. Cele două vedete nu mai formează un cuplu de mai bine de șapte luni. Despărțirea nu a fost ușoară pentru niciunul dintre ei, așa cum au declarat în repetate rânduri. Cei doi foști iubiți le explică fanilor din mediul online care este relația dintre ei, în prezent.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Deși Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au spus în nenumărate niciodată că nu mai există cale de întoarcere după despărțire, ieri, ea publicat pe Instagram o imagine cu fostul ei iubit la care a atașat un mesaj care a surprins pe toată lumea. În urmă cu ceva timp, actorul din Adela spunea că ruptura a apărut ca urmare a faptului că atunci când și-au început relația erau tineri și nexperimentate. Acum, cei doi au ajuns să fie buni prieteni.
Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman s-au fotografiat împreună, la 7 luni după despărțire. Care este motivul
În imagine, cei doi cu zâmbetul până la urechi, însă din nefericire pentru fanii lor, nu este vorba de o împăcare ci de un anunț legat de serialul Adela.
„Ne-am adunat aici să vă reamintim (…), bine nu de asta ne-am adunat. Ne-am gândit să vă transmitem energia noastră pozitivă.', a scris Cristina Ciobănașu la descrierea pozei cu Vlad Gherman.
Marea comunitate a celor doi de pe rețelele de socializare a fost profund uimită. Fanii și-au manifestat dorința de a-i vedea din nou împreună, susținând că sunt făcuți unul pentru altul.
Citește și: În ce relații a rămas Cristina Ciobănașu cu Alex Velea, după Dansez pentru tine
Citește și: Cum se înțeleg Cristina Ciobănașu și Ruxandra Ion, mama ei adoptivă, la filmări
Citește și: Dan Negru a investit în criptomonede, dar are un mare regret
Citește și: Cum s-a schimbat viața Ancăi Țurcașiu, după divorț
Ce relație au în prezent Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman
În urmă ceva vreme, Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman și-ai dorit să lămurească pe toată lumea cu privire la relația lor, postând un mesaj comun legat de acest subiect.
„Asta e tot ce trebuie să știți, asta e tot ce contează: suntem prieteni, lucrăm împreună și ne sprijinim în continuare unul pe celălalt (la propriu, după cum se vede în poză 🤣)Suntem liberi să facem ce vrem, să fim cu cine vrem și singurii care ne pot judeca suntem noi înșine.
În rest, ne dorim să ne susțineți în continuare așa cum ați făcut-o și până acum pentru ceea ce suntem și pentru munca noastră.’, a fost mesajul scris de Cristina Ciobănașu, același postat și de Vlad Gherman pe contul său de Instagram.
Vlad Gherman a confirmat că fosta lui parteneră, Cristina Ciobănașu, are un nou iubit
Acum aproape două luni, actorul a avut un mesaj și pentru toate gurile rele, spunându-le să își vadă de treabă, să îi lase în pace pe Cristina și pe noul ei iubit, să trăiască în liniște și pace.
„În mod real, pentru că a reușit să intre într-o nouă relație, să iubească din nou, pentru mine e un lucru extrem de important și nu pot decât să mă bucur sincer. Uitați-vă în ochii mei, nu mint. Mă bucur enorm că a reușit să facă acest pas, a mai adăugat tânărul actor, care a mărturisit că oricum a fost prima lui iubire și primul bărbat din viața lui Cris, pentru ea a fost prima ei relație‘, a mai spus actorul.