Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, prima apariție împreună, după ce s-au despărțit. Cum s-au fotografiat cei doi

.

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au apărut din nou împreună, după ce și-au anunțat fanii că pun capăt unei povești de iubire care a durat nouă ani. Cei doi sunt în continuare colegi pe platourile de filmare ale serialul Adela, de la Antena 1.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

Cu siguranță, orice despărțire este dureroasă. Cu atât mai mult cu cât, pentru Cristina Ciobănașu, Vlad Gherman a fost prima ei iubire. Cei doi și-au anunțat fanii recent că s-au despărțit. Cea care a inițiat discuția a fost Cristina. Dar și logodnicul ei simțea de ceva vreme că sunt probleme în relația lor.


Însă, pe lângă prietenia care îi va lega în continuare, așa cum au susținut, acum Criss și Vlad sunt nevoiți să lucreze în continuare în cadrul aceluiași proiect. Sunt colegi pe platourile de filmare ale serialului Adela, dar și în cadrul rubricii online, în care le prezintă telespectatorilor detalii inedite din culise.


Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, prima apariție împreună, după despărțire

Actrița a postat pe contul ei de Instagram o filmare scurtă, în care apare alături de Vlad. Cei doi filmează în continuare în echipa care formează distribuția serialului de la Antena 1. Cu toate că încearcă să își mențină zâmbetul pe buze, fanii au observat în postările lor recente tristețea din ochii celor doi foști iubiți și logodnici. S-au cunoscut la o vârstă fragedă și toată lumea îi vedea formând o familie.


Nu e o perioadă ușoară. A fost greu să luăm decizia asta și a fost cu atât mai greu să urmărim ce s-a întâmplat în online după anunțul nostru. Dar ne suntem alături, și acum!', le-a spus Cristina Ciobănașu fanilor.

Citește și: Vlad Gherman și-a făcut bagajele și a plecat din casa în care locuia cu Cristina Ciobănașu

Citește și: Misty, vizită la medicul estetician, de ziua ei! Ce schimbări și-a făcut iubita lui Keo, la 31 de ani

Citește și: De ce s-au despărțit Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman. Mesajul actorului lămurește tot


Citește și: Andreea Esca, mesaj dur pentru cei care o acuză că nu a avut COVID-19: „Parcă suntem într-un război’

De ce s-au despărțit cei doi, de fapt

Cei doi erau și logodiți. Însă, pe perioada pandemiei, în izolare, și-au dat seama că dragostea lor nu este suficientă. Din cauza lipsei de timp, fiind extrem de ocupați plan profesional, au uitat să se mai preocupe de propriile vise și aspirații. Au realizat că nu își mai doresc lucruri comune pentru viitor și au decis să pună capăt unei povești de iubire de nouă ani.


„Trebuie să înțelegi că dragostea adevărată nu înseamnă să trăiești lângă o persoană până la adânci bătrâneți. Și noi de mici avem imaginea asta. Și noi credeam că dragostea adevărată este reprezentată prin familia perfectă, copii, case, vacanțe, dar timpul ne-a demonstrat că cel mai important lucru e să te bucuri de fiecare moment.

Să trăiești fiecare clipă că și cum ar fi ultima. Noi am făcut asta! Mai mult decât atât, iubirea adevărată înseamnă să ai curajul să iei o astfel de decizie atunci când simți că alegerea de a rămâne într-o relație în care nu te mai regăsești ar fi un compromis care nu aduce nimic bun, a fost răspunsul lui Vlad Gherman.


Acesta va fi un video greu de făcut și cu atât mai mult greu de digerat. Dar îl facem pentru că voi ne-ați fost mereu alături. Ne-ați susținut, ați crescut cu noi și meritați să știți adevărul de la noi, oricât de dureros sau greu de crezut ar fi. Am zis că zic eu. Cris și cu mine ne-am despărțit, a spus Vlad Gherman în clipul realizat alături de fosta lui parteneră, atunci când au anunțat finalul relației


„Eu și Vlad nu mai formăm un cuplu. Am decis împreună că este mai bine să o luăm pe drumuri separate, dar rămânem prieteni, a transmis atunci și Cristina Ciobănașu.